Interviu apărut în Revista Timpul Irlanda, la 10 aprilie 2021
Fotografia este de la Întâlnirile Itaca din data de 4 aprilie 2023
Ștefan Tivodar este muzician, fondator al Proiectului Tivodar, care a prins contur în luna octombrie a anului 2009, odată cu participarea la primul festival de folk, în formula Ștefan Tivodar & Alex Nichita.
În perioada de început, Proiect Tivodar aborda un gen muzical inspirat din folk și, în urma participării la festivalul “Om bun”, a primit Premiul Special al Juriului. (decembrie 2009)
Urmează numeroase alte premii obținute la festivaluri de muzică folk. (2009 – 2013)
În luna mai 2014, Proiect Tivodar lansează primul album, Autoportret. Deja formula trupei este îmbogățită prin atragerea unor nume noi, alături de Ștefan Tivodar și Alex Nichita. (Ioana Purcărea, Daniela Curcan, Alex Cismaru, Alex Neagu, Mihai Movileanu). Pentru acest album, s-a apelat la alți doi muzicieni de clasă, Claudiu Nașu’ Purcarin și Mihai Dan Picu.
La începuturi, Proiect Tivodar nu-și găsise un stil propriu, astfel că (după propria mărturisire) a pornit de la folk, apoi au venit adaosuri de blues și rock progresiv, liantul fiind realizat de versurile scrise de Ștefan, ceea ce a făcut ca, în final, să avem o imagine a unei trupe cu o amprentă proprie în muzica românească.
În 2017 Ștefan Tivodar s-a mutat la Dublin, Irlanda, alături de colega sa de trupă și partenera de viață, Ioana Purcărea, unde, alături de muzică, și-a descoperit o altă latură artistică, fotografia. Care este drumul lor acum și care le sunt proiectele, vom încerca să aflăm din interviul pe care cu simpatie l-au acordat Revistei Timpul Irlanda.
Viorel Ploeșteanu: Cine este muzicianul Ștefan Tivodar? Cum s-a format el și care a fost parcursul până la începutul anului 2009?
Ștefan Tivodar:
Muzicianul Ștefan Tivodar e varianta mai bună a… omului Ștefan Tivodar – o variantă la care, sincer, mi-aș dori să am acces mai des. Din fericire, în muzică nu-i foarte mult loc pentru greșelile ori păcatele vieții cotidiene, iar scena îmi permite să vorbesc deschis despre mine fără să mă simt penibil, singur, deconectat de realitate sau inutil în contemporan.
M-am simțit astfel de multe ori în copilărie și adolescență. Arta mi-a intrat în sânge literalmente de la bun început, pentru că primii ani de viață i-am petrecut alături de bunici, amândoi actori de teatru. Adevărul e că n-am avut încotro: pur și simplu am crescut visând la scenă și mi-am dorit mereu să fac ceva legat de asta.
Când teatrul a devenit clar de neatins, muzica a preluat ștafeta. Am simțit că am ceva de spus, am simțit că pot deveni îndeajuns de bun încât să scriu cântece, să le înregistrez și să le cânt pe o scenă, în fața unui public plătitor de bilet. Am încercat, nu m-am dat bătut atunci când Universul îmi sugera să o fac și încet-încet lucruri faine au început să se petreacă.
Viorel Ploeșteanu: În octombrie 2009 a luat naștere Proiect Tivodar. Cum s-a născut această idee? Impresia mea este că nu ai reușit chiar de la început să transmiți conceptul pe care-l aveai în minte. Pe parcurs pare că v-ați găsit propriul drum. Cum au evoluat lucrurile?
Ștefan Tivodar: Am simțit/știut mereu că am ceva de spus, că povestea mea merită păstrată cumva într-o formă artistică – a găsi calea cea mai bună pentru a face asta, nu-i însă tocmai ușor.
Am început, ca toată lumea de altfel, de unul singur. Primele mele cântece sunt incredibil de crude… Internetul nu uită și nu iartă, așa că, dacă aveți ceva vreme și chef de cercetare, probabil că încă mai puteți găsi, prin vreun colț uitat, câteva dintre ele. Nu mi-e rușine de nimic din ce-am scris și am cântat în acei primi ani. Am muncit mult, am riscat mult, am experimentat și am evoluat.
Timpul și ecourile din lumea reală m-au lămurit că pot să devin suficient de disciplinat încât să scriu ceva vrednic de interpretare în public. Ce-am înțeles nițel mai greu (dar s-a întâmplat în cele din urmă), e că muzica mea, așa cum o simțeam atunci, suna mai bine interpretată de o echipă decât de un individ.
A durat ceva până am reușit să găsesc oamenii potriviți, dar odată ce Proiectul Tivodar s-a stabilizat în formula sa completă, am câștigat Marele Premiu la mai toate festivalurile de folk la care am participat și concertele noastre au avut mereu un public implicat, interesat, îndeajuns de numeros.
Puteam face mai mult de-atât? Probabil că da, cine știe… Viața-i ciudată, prioritățile se pot schimba uneori de pe-o zi pe alta, iar oamenii evoluează câteodată în feluri greu de anticipat.
Viorel Ploeșteanu: În 2019 ați sărbătorit 5+5 ani de Proiect. Mai aveți spectacole sau cântați numai la aniversare?
Ștefan Tivodar: Adevărul e că n-am un răspuns pentru întrebarea asta. Ca să fiu sincer, am simțit cele două concerte sold out din 2019 ca fiind un soi de… punct în istoria Proiectului Tivodar. A fost grozav să aflu că lumea nu ne-a uitat. A fost grozav să urc din nou pe scenă alături de oameni cu care am construit amintiri frumoase cândva. A fost grozav să scot din sertar cântece la care nu mă mai gândisem de ani buni…
…dar am simțit în același timp că acel ceva care ne unea organic și firesc în 2013-2014 nu se mai afla acolo. Poate că-i doar o iluzie pricinuită de extra-distanța între Dublin și București, poate că ar fi de-ajuns să mă mut înapoi în România și toate s-ar lega din nou de la sine – habar n-am. Un lucru e cert: muzica din mine nu s-a oprit și nu se va opri niciodată. Mai multe despre asta, mai târziu în interviu.
Viorel Ploeșteanu: Crezi că ați oferit tot ceea ce era de oferit prin Proiect Tivodar și din cauza aceasta l-ați oprit sau altceva a contribuit la decizia de a stopa (temporar? definitiv?) proiectul?
Ștefan Tivodar: Un întreg univers de motive ne-a oprit să continuăm după primul album și ne-ar trebui o carte (pe care presupun că n-ar vrea foarte multă lume s-o citească) să detaliem ce, unde, când și cum. Cineva ar putea argumenta că, probabil, am spus tot ce aveam de spus dacă am ales să ne oprim și n-am luptat pentru povestea Proiectului până la capăt. Posibil să fie adevărat – ce pot eu răspunde acelui discurs e că fiecare dintre membrii Proiectului a continuat să cânte după ce muzica noastră a luat o pauză, cu varii grade de succes. Alex Nichita colaborează cu Spitalul de Urgență și Sarmalele Reci, Alex Neagu lucrează cu Ada Milea și Lucia, Alex Cismaru e parte din The Humans (cu care a ajuns pe scena mare a Eurovision) și Bluemans, Daniela Curcan cântă în trupa Tandem, iar Mihai Movileanu a înregistrat și lansat piese sub propriul nume. Eu și Ioana am fondat Little Old Hearts și am lansat în 2017 câteva piese noi…
Povestea merge mai departe și continuăm să învățăm, fiecare dintre noi, cât mai mult din fiecare zi pe scenă. Poate că, peste ani, povestea Proiectului Tivodar va reîncepe cumva natural, de la sine, întocmai cum s-a stins.
Viorel Ploeșteanu: Erai un muzician de succes. De ce ai plecat din România?
Ștefan Tivodar: Eticheta mă onorează, dar adevărul e că n-am fost un muzician de succes, în sensul clasic al termenului. E drept că am fost norocos să pot face exact muzica pe care mi-am dorit-o alături de oameni inimoși și foarte talentați, dar adevărul e că n-am trăit nicio clipă exclusiv din muzică și nici nu m-am bucurat de aprecierea unanimă a colegilor de breasla ori a publicului. Nu-i bai: din când în când primesc dovezi că piesele noastre au schimbat în bine oameni și locuri, iar asta e tot ce pot să-mi doresc, până la urmă. Fiul meu s-a apucat (mai) serios de muzică după ce-a urcat pe scenă cu noi în 2019. Dacă asta-i o definiție acceptabilă pentru succes, atunci ai dreptate.
Cei 5+5 ani de Proiectul Tivodar au coincis cu o perioadă în care m-am conectat profund la realitățile României de-atunci. Am ieșit în stradă, am scris cântece și cuvinte despre adevărurile întunecate ale acelor vremuri, am vorbit cu oamenii din jur încercând să schimb lucruri, am votat de fiecare dată… în fine, cred că am făcut mai tot ce se putea omenește face fără a intra propriu-zis în politică.
De ce-am plecat din România? Am plecat pentru că am înțeles, în cele din urmă, după un șir lung de proteste, dezamăgiri urmate de alte proteste și alte dezamăgiri, că România nu mă voia acolo. România n-avea nevoie de oameni ca mine atunci și nu-s convins că s-au schimbat suficient de multe lucruri între timp ca să mă pot întoarce acum, cu inima împăcată. Cândva, poate… Never say never, vorba englezului.
Viorel Ploeșteanu: Cum ești în Irlanda? Mai mult muzician sau mai mult fotograf?
Ștefan Tivodar: În Irlanda sunt… bine. Nu-s colaci cu cozi de câine-n gaură nicăieri, dar am găsit aici un soi plăcut de normalitate care-mi șade bine, zic eu.
Lumea muzicală de-aici e foarte diferită de cea din România. Se scrie altfel, se cântă altfel, publicul are un alt soi de respect față de actul artistic și, sincer, mi-a luat foarte mult timp să înțeleg ce se petrece, care-s prioritățile și ce-ar fi de făcut.
Fotografia de concert a fost mereu o parte importantă din viața mea. Recunosc, m-am apucat de treaba asta mai serios abia după ce Proiectul a intrat în pauză. Rezultatele muncii au început să se vadă abia prin 2017, taman când mă pregăteam să plec. Pentru a doua oară, într-un interval extrem de scurt, părea că aveam să abandonez un proiect la momentul nepotrivit. Din fericire, n-a fost chiar așa: norocul mi-a surâs și am reușit să obțin suportul unei publicații locale la mai puțin de o lună după ce m-am mutat în Dublin. Vreme de doi ani mai apoi am fost cu siguranță mai mult fotograf decât muzician. Sunt norocos să fac parte, din punct de vedere fotografic, în trei proiecte foarte frumoase și abia aștept să revenim la un normal cultural, ca să mă pot apuca din nou de treabă.
Viorel Ploeșteanu: Partenera ta, Ioana Purcărea, este, de asemenea, muzician. Muzica v-a unit destinele?
Ștefan Tivodar: Ai putea spune că da, pentru că ne-am întâlnit și ne-am “lipit” la un concert (Mike&the Mechanics). Muzica e foarte importantă și în istoria personală a Ioanei, așa că punctul acesta comun a întărit o dată-n plus o legătură deja puternică pe multe alte planuri. Mă simt tare norocos și din cauza asta: Ioana e o voce foarte bună și un compozitor extrem de talentat. Ajutorul ei constant în Proiectul Tivodar și în tot ce a urmat muzical după e foarte prețios pentru mine.
Viorel Ploeșteanu: Ce vă oferă Irlanda și nu ați avut în România? Veți rămâne aici definitiv?
Ștefan Tivodar: Evident, nu pot vorbi decât pentru mine, iar răspunsul la întrebarea asta l-am dat deja: Irlanda ne oferă… senzația de normalitate, de firesc al unei vieți așa cum ar trebui ea să fie, într-o țară cât de cât sănătoasă la minte și inimă.
Irlanda nu-i perfectă, are o sumedenie de defecte mici și mari, care-o plasează uneori surprinzător de aproape de România din care-am fugit… dar dacă reușești să treci cu inima împăcată peste toate, cred că la finalul zilei ești pe plus, trăind într-o societate matură și civilizată. România nu-i așa – nu încă. Până acum ar fi trebuit să scăpăm de comunism și anacronisme, dar România n-a avut șansa asta (sau n-a vrut/știut cum s-o îmbrățișeze cum se cuvine).
Nu știu dacă vom rămâne aici definitiv sau nu. A fost o vreme când nu m-aș fi văzut dus din România nici cu pistolul la tâmplă și uite că azi răspund acestor întrebări după trei ani și mai bine de străinătate. Vom trăi și vom vedea – până la noi ordine, astăzi Irlanda e pentru mine Acasă.
Viorel Ploeșteanu: Care este relația ta cu lumea muzicală din Irlanda?
Ștefan Tivodar: Fotografia de concert mi-a deschis multe uși. Am cunoscut artiști excepționali, promotori cu “nas” bun și inimă mare, oameni talentați care vor să ajute fără să ceară nimic în schimb. Am încercat să mă fac util tuturor, am luptat să-mi țin mereu promisiunile și să livrez un produs de calitate la timp. Îmi place să cred că am fost și sunt apreciat pentru asta.
2020 cântărește tare greu însă în direcția cealaltă, pentru că, spre deosebire de România (unde s-au mai întâmplat, totuși, ici-colo ceva evenimente de club), scena muzicală de-aici a amuțit cu desăvârșire. Fără concerte, silit să te descurci într-o izolare severă ce permite deplasarea doar pe o rază de 5 km în jurul casei, e greu să faci un plan serios ori să pui la bătaie bugetul adecvat pentru o lansare de album, o ședință foto. Nu pot decât să sper că situația se va îmbunătăți curând, că evenimentele vor reveni și că Irlanda Muzicală își va aminti ce poate să facă aparatul meu foto.
Viorel Ploeșteanu: Ce Proiecte muzicale are acum Tivodar?
Ștefan Tivodar: 2020 a fost un an greu, un an în care-am avut de luptat cu mulți drăcușori pe care reușisem cu succes să-i pun la cutie până atunci. În vară m-am apucat din nou de muzică pentru că simțeam nevoia să mă exprim cumva creativ, aveam nevoie de terapie și arta a fost mereu pentru mine cea mai eficientă formă de terapie. N-aveam planuri foarte mari legate de subiect, dar evenimente extrem de personale petrecute în iarnă mi-au amintit că viața e scurtă și-am decis să fac publice respectivele demo-uri, sub o nouă etichetă: Analogue Soul Digital World.
La ora la care-ți răspund acum, procesul creativ continuă. Am lansat în decembrie și martie două materiale noi și un al treilea urmează, cel mai probabil, în iunie. Primul, intitulat “Hard Drive to Hard Drive” conține 5 piese instrumentale, iar al doilea, numit “Open Secrets”, conține 8 piese, unde muzica instrumentală și poezia se întâlnesc fără să rezulte un cântec în sensul clasic, cunoscut din Proiectul Tivodar. Totul se-ntâmplă 100% în biroul meu de acasă, versurile sunt scrise în engleză și mă simt tare bine în noua mea piele muzicală.
Proiectul Tivodar și Analogue Soul Digital World sunt două lumi foarte diferite – e foarte probabil că atracția față de una dintre ele te-ndepărtează de cealaltă. Nu cred că vreuna dintre lumile astea e sortită mega-succesului cu sute de mii de discuri vândute, dar asta nu mă descurajează să continui să scriu și să cânt. Adevărul e că n-am încotro: am crescut visând la scenă, am de gând să continui să visez și să creez până la capăt.
Be First to Comment