Juan cobora alene, aproape scârbit, pe Carrer d’Alfons V, cu soarele mușcându-l în joacă de ceafă printre acele de pin mediteraneean, și se gândea că s-a cam săturat de drumul ăsta care-l aducea în fiecare dimineață de-acasă la restaurantul ce-l ținea de aproape douăzeci de ani pe faleza din Salou. Îl deschisese, plin de entuziasm, cu fosta lui soție, Juanita, care încă de pe atunci nu suporta că au nume asemănătoare și își spunea Nitta, și oricum nu-i plăcea nici ideea de a fi cârciumăreasă, de fapt ei nu-i plăcea nimic, așa că se ocupase singur de restaurantul lor. În trei ani îi făcuse două fete și, după încă doi, plecaseră toate trei în capitală, unde copilărise ea. Cu banii câștigați le cumpărase un apartament în Madrid și cam tot ce câștiga le trimitea lor, că aveau nevoi deosebite, mai cu seamă de când crescuseră și fetele. Pe la el nu treceau niciodată. Le vizita el când nu era sezon, dar mereu le găsea foarte ocupate cu diverse activități. De o lună le tăiase subvenția și acum era frământat de lipsa lor de reacție. Cu gândurile astea apăsându-i sufletul, coborî ultimele trepte ale pasajului ce dădea pe faleză odată cu soarele victorios, ce reușise să se cațăre pe copacii uriași. Când a cotit la stânga spre restaurantul lui a dat cu ochii de o gloată în plină agitație și câteva mașini de poliție și ambulanță. Ceva se întâmplase la localul lui. Apropiindu-se, a fost recunoscut de un polițist și a fost luat la întrebări. A înțeles greu că era vorba de crimă. Așa ceva nu se mai petrecuse în Salou. Și de ce la restaurantul lui? Asta ar fi vrut să afle și polițiștii. Una dintre victime era acoperită cu un cearceaf pe terasă, aproape de intrarea în restaurant, iar cea de-a doua câteva zeci de metri mai departe, lângă plajă. A înțeles că erau doi tineri, aproape copii, un băiat și o fată. Cine să fie atât de ticălos încât să omoare cu sânge rece doi copii? Ba chiar să-i maltrateze. Fetei îi fusese tăiat gâtul aproape complet, probabil cu un brici foarte ascuțit, presupusese medicul legist. Cine mai folosea briciul în zilele noastre? Poate italienii de la restaurantul vecin, care o fi având patroni mafioți? Dar nu mai există mafie acum și în niciun caz aici. Atunci cine să fie criminalul? Polițiștii au vrut să știe dacă erau funcționale camerele de filmat și pe timpul nopții și au răsuflat ușurați când le-a spus că da. Ce au văzut pe înregistrări i-a îngrozit pe toți. Cei doi adolescenți se pare că erau îndrăgostiți. Petrecuseră câteva ore pe o bancă de pe faleză și abia dacă se sărutaseră de două-trei ori. Probabil că erau la prima lor dragoste și nu doreau să-și grăbească sentimentele. Venise apoi, spre dimineață, o gașcă de patru băieți care au început să-i agreseze. Atât băiatul cât și fata s-au luptat cu atacatorii până când unul dintre ei a scos arma crimei și i-a tăiat fetei gâtul. Băiatul a văzut-o pe iubita lui căzând într-o baltă de sânge și nu a mai continuat lupta, care-l adusese aproape de intrarea în restaurant. A fost lovit cu sălbăticie, tăiat pe tot corpul și lăsat sub o masă în inconștiență până când i s-a scurs sângele din corp. Imaginile erau greu de privit. Nimeni nu a scos o vorbă minute în șir. În cele din urmă, Juan a pornit spre faleză. I se păruse cunoscută fata din înregistrări. În ciuda întunericului și a distanței, mișcările fetei îi păreau familiare. Cu pași nesiguri, s-a apropiat de cearceaful ce acoperea fata, l-a ridicat și a rămas cu ochii pironiți în deschizătura largă a gâtului, acum înnegrită de sângele închegat. S-a ridicat cu greu și a dat din cap când a fost întrebat de un polițist dacă o cunoaște pe victimă. A pornit cu pași grei spre orașul care începuse deja să se trezească la viață. Plângea cu lacrimi grele, fără zgomot. Se temuse că fata de sub cearceaf este fiica lui cea mică. Nu era. Era însă fiica altcuiva care, ca și el, va ridica cearceaful și…
26 septembrie 2024, Salou
Be First to Comment