Considerată muza durerii, elegia, în versurile domnului V. Ploeșteanu, este transformată într-un fluture care își lovește aripile de sticla geamului, ferm convins că aceste zbateri îl vor trece prin cadrul ferestrei spre lumina de lapte a zilelor de vară. De fapt, în paginile cărții Elegiile întoarcerii – carte de poezie semnată de V. Ploeșteanu, ediția a II-a, apărută în 2023 la Editura ITACA din Dublin – poemele sunt așezate precum fluturii într-un insectar. Autorul invită cititorul să admire zborul și culorile amintirilor pe care le-au adunat aceștia în făptura lor.
Tema cărții rămâne drumul. Drumul văzut ca mijloc de a fi pe cale. Drumul privit cu ochii pelerinului ce călătorește spre orizontul certitudinilor pe care le poartă în suflet călăuzit de dor. De aceea, cartea pare a fi mărturia unui pelerin, un jurnal intim, deoarece fiecare poem este datat și marcat cu titluri scrise cu litere mici, ca și cum nu ar fi cele potrivite, pentru că, poate, nu pot exprima toate nuanțele, toate gândurile lirice… Titlul cărții, însă, este explicit. Acesta pune ferm în lumină faptul că autorul dorește să liricizeze sentimentele generate de-a lungul drumului parcurs.
Citind cartea, însă, observi că sensul acestui drum nu înaintează spre a se stinge în orizontul privirii, ci se întoarce în sine, asemenea unui râu în matcă, de unde se ramifică în interiorizarea din care a fost alcătuit, fir cu fir, până atinge cea dintâi picătură de apă pe care a sorbit-o la început. Profunzimea este, așadar, o caracteristică a poeziei domnului V. Ploeșteanu.
Ritmul interior al versului este alcătuit din imagini inspirate de universul bucolic al copilăriei. Asemenea unui maestru ce stăpânește pe deplin arta picturii naive, cuvintele reprezintă pentru poet culori cu ajutorul cărora transformă obișnuitul în ceva de poveste. El nu exploatează sensurile termenilor lirici. De asemenea, figurile de stil apar și se articulează în mod natural peisajului poetic, ceea ce face ca, prin poezia sa, pe de o parte, să simplifice și, pe de altă parte, să îmbogățească realitatea pe care o creează în mintea acelora care îl citesc, creând astfel în imaginația acestora o atmosferă plină de lumină chiar și atunci când versul său e plin de umbre triste. Prin urmare, vorbim despre o poezie visătoare, armonioasă și, într-un fel foarte aparte, caldă.
Relația dintre titlurile poeziilor și tema acestora atrage atenția în mod deosebit, deoarece, în fiecare poem, poetul pune față în față propriile gânduri, ca și cum ar pune două oglinzi să se privească reciproc în ochi. Astfel, din adâncul privirilor lor, care se întorc mereu una în cealaltă, reușește să genereze în mintea cititorului propriile perspective lirice. În acest fel, relația dintre titlul fiecărui poem și tema poetică exprimată rămâne fluidă, motiv pentru care este nevoie de multă reflecție din partea cititorului pentru ca universul său poetic să fie receptat integral. Poezia domnului V. Ploeșteanu este indubitabil introspectivă.
Imaginarul poetic este bogat. Poetul descrie, spre exemplu, cum: „ieșeau din mușuroaie oamenii cârtiță/ …/ și intrau în pământ/ ca în niște cutii de poștă” (fără adresă), dar și că: „numai șobolanii/ în subsolurile lor de poveste/ știu că lumea de-afară/ e un titanic în căutarea aisbergului/ izbăvitor” (numai șobolanii). Asocierea și contrastul ideilor și mesajelor poetice sunt folosite în același fel în care un maestru zugrav, ce pune sfinții pe pereții bisericilor după rânduieli ancestrale, se folosește de culori în mod canonic fără a da frâu liber expresivității acestora. În același fel, domnul V. Ploeșteanu îmbracă cosmosul său poetic cu haina pe care acesta a purtat-o în timpul facerii, in incipio, spre a prezenta cititorilor o lume inițială, conformă cu rânduiala firii.
Oricât s-ar fi zbătut, fluturele nu ar fi trecut prin geamul ferestrei. Însă autorul cărții Elegiile întoarcerii a găsit o soluție pentru ca minunea să devină posibilă. Și despre aceasta a scris. S-a apropiat de fluture, a așteptat să se odihnească pe sticla geamului, unde l-a prins în căușul palmelor, a deschis fereastra și l-a eliberat.
De aceea, eliberarea unui fluture ar putea fi izvorul acestor împletiri lirice datorită cărora, fermecat de frumusețea lui, autorul a alcătuit insectarul liric pe care ni l-a dăruit. Însă, este doar un exercițiu de imaginație. Unul personal, generat de poezia autentică a autorului.
Mircea L. Nincu
Be First to Comment