De când cu marea emigrare românească, pretutindeni pe globul pământesc (avem la revista Itaca scriitori colaboratori de pe toate continentele!), oferta culturală în diaspora, venind dinspre patria mamă, este extrem de bogată, acoperind mai toate gusturile, de la muzică clasică, populară și ușoară, teatru, artă plastică, lansări de carte etc. până la, sigur, nu se putea altfel, manele. Sau poate cu asta ar fi trebuit să începem, pentru că aici publicul nu se dezminte și plătește bilete exagerat de scumpe să-și vadă (uneori să-i și asculte!) preferații. Pentru că acest gen de public este foarte vizibil, chiar și în viața de zi cu zi, diaspora românească are o imagine de un anumit nivel. Sigur, celorlalți nu prea le pasă de acest lucru, pentru că ei știu exact unde se situează, deși izolarea în propriile enclave de cultură românească face rău comunității și chiar interacțiunii dintre oamenii pasionați de aceleași lucruri, cu valori culturale apropiate, care, în loc să îmbogățească spiritual comunitatea o disipează în acțiuni mărunte, deseori nereperabile. De aceea am apreciat întotdeauna acțiunile culturale din Irlanda care, prin implicarea unor oameni inimoși din anumite organizații, înregistrate sau nu, au adus în fața publicului evenimente de calitate, cu artiști care au îmbogățit cultura română în ani îndelungați de carieră și care, prin atragerea unor sponsorizări, au putut fi oferite la prețuri accesibile. Și totuși, prezența publicului așa-zis mai elevat nu a fost întotdeauna la nivelul firesc și așteptat. De ce? Poate pentru că nu suntem chiar atât de culți pe cât ne credem. Poate că nu suntem suficient de bine informați. Poate că uneori cultura noastră se oprește la clasici, ignorând-o pe cea vie, prezentă, actuală. Poate că nu ne pricepem să vedem gloria decât dacă are girul posterității. Deși nu riscăm nimic, nici măcar participarea nu ne-o asumăm.
Damian Drăghici este cunoscut în întreaga lume muzicală. Oare să nu-l cunoască suficient tocmai românii? Nu ar fi prima dată sau singurul caz. Poate măcar că a cântat alături de muzicieni celebri să se fi auzit. Totuși, de ce or fi cântat toți acești mari muzicieni alături de Damian Drăghici? Poate pentru că îi respectă arta și talentul interpretării? Poate pentru că îl recunosc ca fiind unul de-ai lor, uriaș? Sau poate au considerat că este onorant pentru ei să urce pe aceeași scenă alături de un mare muzician.
Dincolo de cariera muzicală, Damian Drăghici are o viață fascinantă, demnă de un roman. Este un personaj captivant, iar sinceritatea, modestia și firescul său te fac să-l îndrăgești definitiv. Sigur că spectacolul de pe scenă, atunci când cântă Damian & Brothers, te transpune în povestea interpretării, însă dacă ai urmărit anterior acest muzician în interviuri, prezențe în emisiuni televizate sau în postările pe care le face pe YouTube, percepția ta va fi dublă. Vei înțelege muzica lui mai mult decât o simți. Membrii trupei lui Damian sunt excelenți instrumentiști, iar aranjamentele muzicale, reinterpretarea vechilor melodii lăutărești autentice, capătă pe scenă un aer de poveste. Este ceva ce știi, dar totuși parcă auzi pentru întâia oară, iar asta se întâmplă numai pentru că muzicienii din fața ta chiar trăiesc actul artistic. Ei dau adevăratul sens cuvântului “live”.
Producătorul spectacolului de la Dublin, din 26 martie, văzând că noi promovăm cultura, m-a rugat să distribui evenimentul. Nu mă interesează acest lucru decât dacă artistul sau actul cultural în sine merită promovat. Merită făcut cunoscut publicului, care dacă nu știe despre ce este vorba, trebuie lămurit. Afacerea lui nu mă interesează, însă mă interesează că, prin intermediul acestor acțiuni, eu și alții ca mine, ne putem bucura de talentul unor artiști rari, la spectacolele cărora este un privilegiu să mergem.
Așadar, care ar fi motivele pentru care să nu-mi iau bilete la Damian & Brothers? Nu există!
Datele evenimentului organizat de Made in Romanyeah și bilete aici:
https://www.facebook.com/events/481568479989990
19 martie 2022
Be First to Comment