În mii de ani, Omul a evoluat un pas. Mic.

Când spun Om, mă refer la specie, fără a face deosebire între exemplarele mai reușite fizic sau intelectual și cele mai puțin dotate. Până la urmă, cred că este vorba despre o înțelepciune la care ajunge fiecare individ, folosindu-se de plusurile și minusurile pe care le are, capacitatea de a înțelege lucrurile și a se raporta la ele. Apoi, fiecare se poziționează în raport cu viața așa cum consideră că se cuvine, luând pentru sine ceea ce-i produce mulțumire fizică și sufletească și oferind ceea ce poate vieții și semenilor. Fiecare are ceva de oferit, iar acel ceva are însemnătate pentru semeni și pentru Univers. Desigur, așteptările celor mai mulți dintre noi sunt uriașe, iar șablonul după care judecăm nu se potrivește întotdeauna cu natura.
Am zburat (noi, specia) în cosmos, căutând alte lumi, alte planete de locuit, iar în timpul ăsta distrugem planeta pe care o avem, distrugându-i ecosistemul, supra-încărcând-o cu deșeuri.
Am poposit pe lună și avem roboți care cercetează alte planete, dar nu reușim să ne folosim de resursele nepoluante, insistând pe cele fosile, făcând bani în detrimentul altor oameni.
Am construit tehnologie atât de avansată la care cei mai mari vizionari și scriitori de SF nici măcar nu au visat, dar încă mai facem diferențe între culori ca negru, galben, roșu ori nedefinite.
Ne credem dumnezei și clonăm omul, dar în timpul ăsta încă ne folosim de oamenii pe care îi considerăm inferiori, exploatându-i, ținându-i în mizerie, sărăcie și foame.
Avem o literatură glorioasă, scrisă în secole de oameni înzestrați, pe care toți o considerăm hrană sufletească și spirituală, dar uităm de tot ce am citit și, când mințile noastre hrăpărețe vor mai multă putere, mai multă avuție, nu ne dăm în lături de la războaie, de la uciderea semenilor.
Fiecare țară are cercetători merituoși care studiază istoria lor, dar și pe cea universală, spre înțelegerea ei și a nu mai repeta greșelile din trecut, dar se pare că nu învățăm niciodată. Fiecare generație face aceleași greșeli ale înaintașilor, glorificați întru nemernicie, de parcă gloria numai așa s-ar obține, încălcând principiile dreptății și umanității.
Desigur, evoluția speciei este firească, din punct de vedere al aptitudinilor dezvoltate și al descoperirii unor noi mijloace de trai, dar este obligatoriu, oare, să te îndepărtezi de esența ta de om, de conștientizarea că faci parte din acest univers, cu care trebuie să conviețuiești, nu să lupți? Iar aici intră natura, animalele, oamenii… Gloria ți-o capeți prin creație, nicidecum prin distrugere.
Irlanda are un președinte poet. Poate că toate țările ar trebui să aibă președinți artiști. Chiar în cazul că ar înnebuni, nebunia lor ar fi frumoasă. Cum s-ar bate ei între ei, președinții, în epigrame, caricaturi sau cântece mai deocheate! Și ce frumoase ar fi împăcările în jurul unui butoi de whiskey!
Cel mai ticălos om este acela care face război, pentru că războiul ucide oameni; războiul distruge vieți. Războiul este esența răului.
Și-atunci, de când a ieșit din peșteră și, de-a lungul mileniilor, a evoluat atât de mult tehnologic, cât s-a ridicat el, Omul, ca specie? Tot dependent de natură este. Ziua are tot noapte și lumină. Anotimpurile tot așa se succed, fără să-l întrebe pe el. Soarele e tot pe cer. Florile, cu indiferență, la fel înfloresc primăvara. Toate acestea fără să țină cont de specia Om. Da, a făcut un pas, dar pasul ăsta, deși mic, a fost făcut înspre rău.