O „călătorii” la Londra

Am mai fost de câteva ori în capitala marelui imperiu și, de fiecare dată, bucuria mea au fost oamenii, nu locurile care sunt de vizitat. Așa și acum. Prima dată am fost în 2016, în vizită la Emanuel și minunata lui Bridie, irlandeză de-a noastră. Era prima dată când îi vizitam de la momentul de pomină din ziua de 4 ianuarie 2013 când, în apartamentul nostru din Tallaght (în irlandeză Tamlachta, se pronunță Thala, cu h-ul aspirat), am creionat proiectul revistei Itaca. O altă vizită a fost împreună cu Doria, când Emanuel ne-a plimbat prin tot centrul Londrei și ne-a spus povești, lucru care a pus în umbră monumentele istorice și chiar istoria însăși a marelui imperiu. Tot pentru o lansare de carte fusesem și atunci, ca acum. Dar a mai fost o vizită glorioasă, atunci când la Emanuel și Bridie ne-am strâns împreună cu Dăncuș și Gabriella lui, iar poveștile spuse s-au împletit cu întâmplări grozave, devenite ulterior povești care se spun acum la fiecare întâlnire sau convorbire a noastră.

Pe 15 martie 2025 călătoria mea la Londra a fost motivată de lansarea cărții Sorinei Ivănescu Lynskey, Undeva-Cândva. Fluturii scriu poezie/Somewhere-Sometime. Butterflies write poetry, publicată în decembrie trecut la Itaca Publishing House, în traducerea poetei Dorina Brândușa Landen, colegă și prietenă a noastră. Păcat că nu a putut veni și ea, pentru că întâlnirea ar fi fost și mai glorioasă. Venind de la aeroport, am considerat că nu mai e timp să trec pe la Emanuel, așa că m-am întâlnit cu el undeva în centru. Am pornit spre locul unde urma să se desfășoare evenimentul, o elegantă sală de la Royal College of General Practitioners din Euston Square, să fim siguri că suntem în zonă. Cam știam noi ce urmează să se întâmple. Bridie, irlandeza lui Emanuel, se gândise, știind și ea ce avea să se întâmple, să ne pregătească niște sandvișuri și cafea, așa că ne-am așezat românește pe o bancă din parcul Euston Square și am pus-o de-un picnic. Între vorbitorii de la evenimentul lansării s-au regăsit Emanuel Pope și poetul Ioan Potolea, venit de la Leeds, și el colaborator al Itacăi. Vorbim de mult timp despre această întâlnire care, nici că se putea altfel, s-a petrecut în pub-ul Royal George din Londra, unde tot cu un Regal Chivas îl așteptam împreună cu Emanuel. Astfel am petrecut câteva ore între shot-uri de whisky stinse în bere englezească, învăluite în poezii recitate și chiar câtecele lui Emanuel, de care s-au bucurat și numeroșii suporteri ai echipei Newcastle, care avea să câștige în acea zi finala Carabao Cup, învingând-o pe Liverpool. Nu știm cum au trecut cele câteva ore petrecute în pub, dar se făcuse timpul, pentru că Sorina ne tot suna (noi n-auzeam) și întreba în mesaje unde suntem, că începe lansarea. Știusem noi ce facem când am căutat un pub în apropierea evenimentului!

Ajunși la timp pentru lansare, am fost preluați de Sorina și introduși în povestea pe care cu migală o crease pentru acest eveniment important în drumul devenirii ei ca poetă. Lume multă, mese puține, vorba lui Dinică, dar entuziasm plutind în aer pretutindeni. Am deschis lista vorbitorilor eu, din partea Itaca Publishing House, și au continuat Emanuel Pope, Ioan Potolea, Iosefina Schirger, o prietenă a autoarei venită tocmai din Drăgășaniul natal al Sorinei și a încheiat, desigur, autoarea, care ne-a dezvăluit drumul creației și dorința de a-l face cât mai lung și interesant. Moderatoarea evenimentului, Raluca Uță, a făcut ca totul să arate profesional și bine documentat, fapt care a dus la bucuria executării unei fotografii de amintire pe podul de peste Tamisa, târziu în noapte, când totul începea să prindă contur ca o poveste despre care se va mai vorbi. Tot Raluca a fost cea care ne-a dus acasă, fiind oarecum vecină de cartier cu Emanuel. În timpul evenimentului, Emanuel, cu entuziasmul debordant, care se pare că nu-l va părăsi până la cea din urmă respirație a lui, a conversat cu toată lumea prezentă și a flirtat cu doamnele din încăpere, apucându-se chiar să le scrie poezii pe loc. Nu există bucurie mai mare pentru acest poet decât aceea de a fi între prieteni și, mai cu seamă, între oameni de litere. Drogul lui, chiar dacă nici băutura nu o dă deoparte, este cultura împărtășită cu oameni. Oameni dragi, pentru că toți oamenii dintr-un spațiu în care se face cultură lui îi devin dragi.

Cum spuneam, după cina oferită de sărbătorita zilei, am ieșit în noaptea senină londoneză și am urcat deasupra Tamisei, pe un pod cu vedere spre London Eye și London Tower, unde am fost prinși într-o captură fotografică de entuziastul nostru ghid, George, care ne tot spunea cât de norocoși suntem să prindem o astfel de noapte senină, cu luna veghind ca un ochi deasupra noastră și chiar a Ochiului Londrei, roata uriașă care învârte lumea, ridicând-o cât mai sus și, chiar dacă noi eram sub ea, pământul, cu rotația lui, dar și poezia, cu fabulosul ei, ne ridica deasupra tuturor lucrurilor.

A doua zi a venit și despărțirea de Emanuel, zi care întotdeauna pe el îl face trist și mă ceartă că stau atât de puțin, iar eu, ca de fiecare dată, îi spun că puținul ăsta înseamnă enorm, pentru că din el ne hrănim ani de zile, și oricum urmează să ne revedem, la Dublin de această dată, în nici două săptămâni, când vom avea o altă lansare Itaca, blackjack 2.0, poezie irlandeză tradusă de el în română.

Rămas bun, Londră! Rămas bun, prieteni Ioane și Emanuel! Rămas bun vouă, cei care ne-ați fost gazde minunate, Sorina & Paul Lynskey & co!

În zi de St. Patrick, din Dublinul meu, 17 martie 2025, Viorel Ploeșteanu