Rătăciri

Drumuri, drumuri, drumuri…

Pe pământ, pe cer, pe apă

Cât ar fi lumea de mare

Tot e mică să ne-ncapă.

 

Rătăcim în căutarea

Căror vieți și căror fapte?

Prea ni-i dragă bunăstarea

Și uităm că suntem șoapte

 

Ale vântului prin frunze,

Ale ploii reci pe tabla

Casei altor oameni. Gâze

-n jocul Baba-Oarba.

 

Ca o ploaie ni se trece

Viața ce ne-o vrem măreață,

Iar noi rătăcim prin lume

Înșirând păreri pe ață.

 

Irosim în goană anii

Căutând un ce, un cine!

Nu ești mai uman cu banii

Ce sporesc mușcând din tine.

 

Tot ce-agonisești în juru-ți

Are prețul mult prea mare.

Să nu crezi că, dacă zboară,

Nu-i mai trebuie picioare!

 

Prea suntem legați de glodul

Care ne-a făcut să fim

Și prea strâns ne ține nodul

De o cruce-n țintirim.

 

E frumoasă rătăcirea,

Dar, când crezi că nu-ți mai pasă,

Din senin ți-ntorci privirea

Către ce-ai lăsat acasă.

 

E un dor ce nu te lasă

Și tu zici că trece. Mâine

Ai să uiți din nou de-acasă,

Dar el latră ca un câine

 

Ce-i legat la tine-n suflet

Cu un lanț cu multe zale.

Când ți-e noapte, ca un urlet,

Îți înfige-n carne jale.

 

Și atunci se stinge focul

Ce-ai crezut că te va duce

Unde-i sacul cu norocul

Și e frig, iar frigu-aduce

 

Dor de casă și de tine

Cel care ai fost copil

Și atunci un gând îți vine

Să te-ntorci, în zbor… tiptil…

 

Oricum, numai să nu treacă

Înc-o zi în depărtare.

Te inundă și te seacă

Gândul bun, ca o chemare.

 

Câtă pace îi aduce

Inimii acum vioaie

Care spre acasă duce

Dor, bătaie cu bătaie.

 

Rătăciți, de vă e soarta,

Însă, oricât de frumoasă,

Rătăcirea vă va duce

Într-o bună zi acasă.