De când e lumea scrisului, cel care se îndeletnicește cu acest tip de artă este un om cult și talentat. Cultura îți dă deșteptăciune. N-are cum altfel. Să poți pune laolaltă informațiile acumulate prin studiu și să le transmiți altora în așa fel încât să aibă sens, ai nevoie să fii deștept, altminteri nu ești decât un transmițător de date impersonale. Dacă ai și talent, atunci poți să creezi povestea, fiindcă fără poveste scriitorul nu este scriitor. Acum, constrânși oarecum de evoluția tot mai performantă a AI-ului, deși primele semne s-au văzut odată cu apariția Sfântului Google, scriitorii nu mai aruncă pe piață texte care să nu atingă, măcar, teme importante din filosofie, sociologie, psihologie, medicină, cibernetică și ce le mai scoate internetul în cale. Pesemne, înainte de a elabora un text literar, scriitorul modern începe prin a-și localiza tema în două-trei domenii științifice, extrage zeci de pagini cu argumente și îneacă subiectul în demonstrații stufoase, care nu reușesc altceva decât să țină cititorul dincolo de zidurile ridicate, transmițându-i cu fiecare frază că locul lui nu este în poveste și nu e nici pe departe pregătit pentru grandioasa lucrare a creatorului, iar dacă nu reușești să aduci cititorul în poveste, demersul tău este unul ratat.
Demagogia care apare frecvent în spațiul public, cum că scrii pentru tine însuți, nu are niciun fel de relevanță în procesul de creație, atâta timp cât îți publici literatura. Se observă în publicațiile cu ceva mai multă notorietate cum sunt promovate textele care abundă în termeni și teme științifice, lucru care, în opinia lor, demonstrează categoric că autorii sunt deștepți și se evidențiază clar față de marea masă, chiar uriașă, a veleitarilor literaturii. Deștepți ar fi dacă toate acele idei și termeni științifici nu s-ar vedea, însă ar reieși că autorul le-a citit, punându-le într-o replică sau vorbă simplă a unui personaj care poate înțelege metafizica fără să citească filosofie, ci numai fiind atent la viață. Ne cam ferim de vorbele simple, de parcă ne-am murdări de sărăcie, uitând că talentul nu de vorbe mari se folosește, ci de cele mici așezate cum și unde trebuie. În căutarea textului valoros, plin de substanță și încărcat de informații științifice, uităm să mai punem și ceva suflet în creația noastră. Că tot e în plină afirmare Generația de suflet la Campionatul European de fotbal.
Nu fac aici apologia scriitorilor fără talent. Ei își au cititorii lor și revistele în care se publică. Sunt însă cei pricepuți care, din dorința de a arăta prea multă pricepere, riscă să devină biete mașinării de executat lucrări literare, viitoare câștigătoare de premii acordate de alte mașinării ce funcționează după grafice și programe.
Simplitatea limbajului în literatura contemporană a dispărut. Pe măsură ce scriitorul ține morțiș să-și demonstreze erudiția, intrând în domenii științifice tot mai aplicat, lucru care până mai deunăzi se întâmpla numai la nivel de lectură și informare, scriitorul de beletristică, zic, se îndepărtează tot mai mult de marea masă a cititorilor. Tendința este să se uniformizeze limbajul (tehnico-științifico-filosofic) la toate genurile literare, astfel încât și literatura pentru copii, și poezia, dar și romanele de aventuri să devină din ce în ce mai pretențioase lingvistic și să fie cumpărate, uneori frunzărite, numai din snobism, pentru că și cititorul s-a molipsit de morbul pretențios al intelectului, pretinzând că nu consumă literatură… ușoară.
Sancta simplicitas!
28 iunie 2024
Be First to Comment