și pe mine mă plouă norii îți zic poate că numai pentru mine atâta prăpăd de apă s-a coborât să facă luntrii mele drum și mie pământul îmi crește iarbă îți zic poate că numai pentru mine o pătură de verde crud s-a așternut să facă genunchilor mei căderea ușoară și pentru mine se nasc oameni îți zic poate că…
se deschid ușile, cerul se lasă mai jos în casa poporului totu-i alb și frumos. toată lumea intră; cu bucuria din noi vom face să dispară toată ura din voi. în sala cea mare e numai joacă și cânt din inimă se strigă “s-o punem la pământ!” s-a scos într-o doară mizeria de sub preș însă astăzi e bine, e…
parcări de zi, parcări de noapte ne-adăpostim de griji și de nevoi de bine se-aud de pretutindeni șoapte dar noi vânăm haotic printre voi copaci puțini în sate moarte se înmulțesc habotnic liturghii divine și câinii trec fără să latre se-atârnă renunțarea în frânghii nu știi să mori și morțile-s virgine 19 ianuarie 2017
În urmă cu vreo trei ani, tânărul Viorel Ploeşteanu debuta cu o nuvelă mai amplă, Ploaia, apreciată de mulţi oameni de condei, printre care, în primul rând, maestrul prozei româneşti actuale, academicianul Fănuş Neagu, care o şi prezenta. Acum, cu experienţa dobândită – şi ceva pe deasupra, în privinţa compoziţiei – individualizării personajelor şi nu mai puţin în privinţa…
beau mă uit la tine și beau tot vinul din lume și toată licoarea ar fi prea puțin să mă facă să uit dar uitarea e o scuză puțină și nimeni nu mai crede că ăsta-i motiv beau de sete de lăcomie de tine de parcă nimic n-aș mai avea de făcut și oricum decât să-ți intru în lacrimi și-n…
între atâtea buruieni rapace și-atâta întuneric meșteșug păzește un bulgăre de alb lumii se face la ușile iubirii un belciug nicicând n-a fost atâta mărăcine într-o grădină ninsă clandestin mânzește o stea se rupe într-un colț și cine să-i iasă-n cale cu-n pahar de vin la malul unei mări gheața pocnește 14 ianuarie 2017
noaptea asta a fost despuiată ca o fecioară cine să știe paiață prinsă la furat o desfrânată n-a lăsat nimic mie sau ție și-atunci am ales în zori o cățea s-o latre s-o muște s-o sfâșie glumeață s-a pus pe rouă în vis se lățea cum zac soldații beți pe fâșie doi greieri puneau stele pe ață 11 ianuarie 2017
vin vești de bine și răul e trecut s-a luminat de viață-n colonie i-aproape ultima cățea la ultimul barbut s-a stins într-o biserică pustie între morminte crește păpădia vin melci de reavăn de galben întrerupt se-adape o liliacă spurcă liturghia c-un țipăt roșu și nededat la frupt nici cârtițele nu mai știu să sape 10 ianuarie 2017
în noi liniștea a prins mucegai prea târziu am văzut-o cum vine călare dintr-o suflare-n copite de cai se-aduna tot pustiul din mine am mânat amândoi herghelia se făcea că sub noi ard nisipuri de sare apa neagră mușca temelia unor încă necoapte olimpuri în templu se bea și se moare 9 ianuarie 2017
despicat, cerul se face mic un infinit de fulgere deșiră albastrul îl înfășoară-n scorburi un pitic de graba lui și viezurii se miră se face vâlvătaie din senin sculându-se din somn de rugăciune sihastrul a stins tot focul cu-n pahar de vin în care-apoi a dumicat tăciune doar bufnița s-a-mpărtășit aseară 4 ianuarie 2017