Acesta este un moment care, în memoria Universului, pentru o mână de oameni, va rămâne ca un moment al prieteniei, al iubirii, al prețuirii, al respectului și al binelui.
Viața are grijă de toate. Ne oferă toate motivele și oportunitățile, numai să știm să le selectăm din imensitatea deșertică, aridă, care le amestecă cu banalul, cu micul și nimicul. Personal, am ratat „la mustață” sau cu nonșalantă lejeritate puzderie de oportunități, dar câteva, poate cele mai importante, nu le-am ratat. Una dintre ele este localizată în timp, în timpul nostru imens, dar atât de mic al Universului, undeva prin anul 2010. Atunci am întâlnit în spațiul virtual un om. Om mare, mi-am zis după un timp. Un ciudat, mi s-a părut mai apoi. Un nebun frumos, după vreun an. Apoi, când am înțeles că personajul de roman adevărat nu este numai un nume al virtualului, ci un om care se implică în viața reală a lumii culturale cu toată ființa și toate resursele financiare de care dispunea, am înțeles că este Omul meu, în sens diogenic, desigur.
Am mai vorbit despre el și cu alte ocazii și să-mi fie iertat că am făcut-o laudativ, însă altminteri nu se poate. Să mă ierte și el, pentru că nu-i plac laudele, dar trebuie să le accepte, pentru că, el le face, el le trage!
Acum însă, trebuie să vorbesc despre o carte. O carte de poezie, care nu e scrisă în dodii și nici pentru că anumite nopți de singurătate se cereau umplute cu ceva. Poetul acesta nu este niciodată singur. Este permanent interconectat cu lumea, cu bucuriile și suferințele ei. Bucurii care nu se văd în noianul de rele, el știe să le descopere și să le arate celorlalți. Suferințe care se văd, însă pe care auto-suspușii conducători se pricep cu atâta artă să le disimuleze între alte suferințe, el le extrage cu precizie de ceasornicar și le face poezie. Nu poezie de consum sau de pension, nici poezie de citit pe la serate literare, ci poezie dură, răscolitoare; poezie care te incită și te culpabilizează, pentru că nu faci mai mult cu viața ta pentru a împiedica ticăloșiile să se întâmple. Atitudinea poetului este una de revoltă, însă nu o revoltă mută, ci una participativă, incitantă și bine direcționată. Rămâne ca și cititorul să-și asume acest mesaj și să-l împlinească.
Am primit manuscrisul acestui volum într-un moment-reper al vieții mele, cu dedicația autorului. Îl voi vinde cândva cu bani mulți, iar cu acei bani se vor face alte lucruri frumoase pentru oameni, pentru că acesta este spiritul în care l-am cunoscut pe omul despre care vă vorbesc și acesta este spiritul în care ne-a învățat și pe noi să fi.
Am publicat acest volum fără acordul direct al autorului, cu complicitatea editurii Singur, însă avem circumstanțe atenuante și sperăm că pedeapsa nu va fi de nesuportat.
Vă prezentăm, așadar, un volum de poezie în care este sufletul unui om care vorbește despre oameni, filetat în felii de vers subțire, să le simtă fiecare dintre noi, iar acest om este Emanuel Pope, cu volumul de poezie “suntem cameleoni”.
Felicitări!
Viorel Ploeșteanu
Dublin, 2 iulie 2016
Citit, într-o onorantă adunare, pe 16 iulie 2016, la Cassidy’s Hotel
[…] Urmează un moment. Emanuel Pope și „suntem cameleoni” […]