Pe Adrian Melicovici, în carne și oase, l-am cunoscut abia ieri, însă pe scriitorul cu același nume îl știu de patru ani, de când se pregătea de marea aventură a vieții lui, și anume refacerea, într-o oarecare măsură, a drumului parcurs de Badea Cârțan cu mai bine un secol în urmă, făcând legătura între civilizația daco-română și mărturia istorică a acesteia, păstrată peste timp, Columna lui Traian de la Roma.
Contemporanul nostru a pornit pe jos din Târgoviște, măsurând cu pasul o distanță de 2200 de kilometri, între 9 noiembrie și 12 decembrie 2012, expediție care s-a materializat în publicarea unui roman în anul următor, Pribeag pe drumul viselor, apărut și în limba italiană (Errante sul cammino del sogni) la Editura Bibliotheca din Târgoviște.
Tot în anul 2013 avea să se stabilească în Italia, la Miane, unde a devenit un apreciat membru al comunității.
Până acum, Adrian Melicovici a publicat cinci romane și un volum de versuri. A debutat în anul 2009 cu romanul Ecouri din Sodoma și Gomora (volum reeditat anul acesta la Editura Singur, ca parte a premiilor oferite de către Revista Itaca Dublin și Grup Media Singur), apoi au urmat romanul Noaptea destinelor, în anul 2010, volumul de versuri Colț de cer, în anul 2011, romanul Noaptea speranțelor, în anul 2012 și romanul Pribeag pe drumul viselor în anul 2013, toate acestea fiind publicate la Editura Bibliotheca din Târgoviște, pentru ca în anul 2015 să publice romanul Secretul Uriașului 160 la Editura Espressioni di Marca Aperta din Italia, motiv pentru care se află astăzi aici, fiind premiat de către Revista Itaca Dublin cu Distincția pentru Cartea Anului 2015 la secțiunea proză, juriul având de ales între cinci volume înscrise în concurs.
Cei doi laureați de astăzi participă, alături de noi toți, la scrierea unei pagini de istorie a culturii române, pentru că de acum și până peste o sută de ani, Distincțiile revistei Itaca vor reprezenta etalonul scrierilor românești de peste hotare.
Iată că pentru scriitorul Adrian Melicovici, anul 2016 a fost unul bogat, cu multe satisfacții și împliniri profesionale. După ce a avut lansări de carte în nenumărate orașe din Italia, a fost invitat de comunități ale românilor din Bruxelles și Paris, unde și-a prezentat romanele „Pribeag pe drumul viselor” și „Secretul uriașului 160”, iar acum, tot datorită ultimului volum, este unul dintre invitații speciali ai acestui eveniment cultural din Dublin.
Despre volumul premiat am să reiau un fragment din cronica publicată în revista Itaca nr. 14:
„În romanul “Secretul Uriașului 160”, Adrian Melicovici tratează un eveniment real, petrecut în urmă cu aproape un secol pe teritoriul României, prezentându-l romanțat, însă credibil, documentarea fiind exactă, surprinzând oameni și locuri din acea vreme, precum și reacții apărute în presă la momentul respectiv.
Este vorba despre o explozie petrolieră, care a afectat nu numai comunitatea din zona respectivă, ci și întreprinderea care se ocupa cu exploatarea țițeiului, implicând chiar guvernul României. Început în anul 1929 acest foc a ars neîntrerupt timp de doi ani și patru luni, fiind stins în cele din urmă cu ajutorul unui specialist în stingerea incendiilor petroliere, Miron Kinley, venit tocmai din America.
În jurul acestei întâmplări, autorul creează povești de viață care captivează și țin spiritul treaz, curios să afle deznodământul evenimentului. Bineînțeles că moartea nu putea lipsi din cadrul acestei calamități, iar episodul descris de autor redând moartea lui Petrică, unul dintre personajele principale ale cărții, este bine simțit și exprimă fidel jalea despărțirii de un om apreciat în comunitate, jale sporită de faptul că fiica acestuia de numai șapte ani, Ana, rămânea orfană de ambii părinți.
Poate că începutul romanului nu este tocmai bine stăpânit, autorul părând ușor nesigur, cu limbajul prea artificial ori, mai degrabă jurnalistic, fapt care ține cititorul la oarecare distanță, însă pe măsură ce povestea avansează, scriitura devine tot mai clară, personajele devin credibile, în cele din urmă reușind să capete identitate.
Am putea spune că autorul evoluează odată cu povestea sa, împlinindu-se, în cele din urmă, lăsând pe final impresia că scriitorul Adrian Melicovici are mijloacele și puterea interioară de a crește cu fiecare carte și de a deveni un nume de luat în seamă în literatura română.
Focul care-l mistuie nu poate fi stins decât prin scris.”
14 iulie 2016
Citit pe 16 iulie 2016, la Cassidy’s Hotel
Be First to Comment