Cu rădăcini în America anilor ‘20-‘30 ai secolului trecut, apărut ca o manifestare de protest prin muzică, folkul ajunge în România la jumătatea anilor ‘60, inspirat de artiști ca Bob Dylan, JoanBaez sau Janis Joplin, în special în mediile studențești, care susțineau spectacole în cluburi ca 303, Preoteasa sau Club A.
Desigur, în România nu se putea protesta prin muzică decât împotriva războiului sau a violenței în general, nicidecum împotriva sistemului.
Odată cu apariția Cenaclului Flacăra, în 1973, putem spune că fenomenul folk a luat cu adevărat amploare. Acolo s-au consacrat și au devenit celebri majoritatea interpreților de folk din România. Au existat și artiști valoroși care nu au ținut neapărat să fie asociați cu acest fenomen sau alții care s-au retras pe parcurs, în special când Cenaclul a devenit excesiv politizat, însă aceștia au fost ulterior marginalizați, iar creațiile lor ajungeau foarte greu sau deloc la public.
Muzica folk a fost un bun prilej pentru a atrage tinerii spre poezie, pentru că la acest gen muzical primează mesajul, abia apoi vine muzica, iar versurile nu erau scrise numai de Adrian Păunescu.
Între cei care s-au străduit, dincolo de Cenaclul Flacăra, să promoveze și să atragă public și muzicieni spre folk este obligatoriu să-i numim pe Valeriu Sterian, care avea o emisiune la Televiziunea Română și organiza spectacole la Casa Eliad, Victor Socaciu, care avea festivalul Om bun, Florian Pitiș, extrem de implicat în proiecte folk, cu numeroase emisiuni de radio, apoi cu un post de radio special dedicat acestui gen muzical și mulți alții.
Pentru că folkul a fost un fenomen în ultimii 50 de ani și încă rezistă, am zis că e potrivit să realizăm un interviu cu un muzician care are o bogată carieră în spate și a adus folkul cu el în Irlanda.
A cântat cu mulți dintre muzicienii cunoscuți din folk, a avut trei cluburi (restaurante) de folk în București și organizează anual festivalul de folk dedicat lui Ioan Gyuri Pascu de la Agnita.
Să-l cunoaștem, așadar, pe Ioan (Neluțu) Oliu.
Viorel Ploeșteanu: O să avem sumedenie de teme de abordat, însă pentru început aș vrea să te întreb de ce folkul și care este formația ta de muzician? De unde ai pornit?
Neluțu Oliu: Am început destul de târziu să cânt la chitară, prin clasa a 8-a, cu un văr de-al meu, Dan Filip, care s-a dedicat medicinei (din păcate sau din fericire!) și am ales folkul pentru că este poezie pusă pe note. Primul spectacol l-am avut la serbarea de sfârșit de an, în clasa a 8-a, în Agnita.
Viorel Ploeșteanu: Te-aș ruga să ne spui care sunt artiștii cu care ai cântat în România și pe ce scene, la ce festivaluri.
Neluțu Oliu: Sunt multe scene pe care am fost, de aceea o să enumăr numai țările: România, Italia, Canada, SUA și, mai nou, Irlanda, sau chiar pe vase de croazieră unde am petrecut vreo 17 ani…
Am avut ocazia, datorită prieteniei mele cu Ioan Gyuri Pascu, să cunosc mulți artiști, dar și alte personalități din diferite domenii. Am cântat cu Ioan Gyuri Pascu, Mircea Vintilă, Dorin Andone (actor la Teatrul National), Magda Pușkaș, Zoia Alecu, Teo Boar, Vlady Cnejevici, Dinu Olărașu, Adi (Puiu) Ivanitzchi, Radu Captari, cu care lucrez la câteva proiecte interesante, Victor Solomon (Solo), Florian Stoica… Ar fi mult mai mulți… Am cântat și cu Francesco Napoli!
Viorel Ploeșteanu: Știu că ai încercat să îmbini pasiunea ta pentru folk cu afacerile, afaceri care erau, de fapt, tot un mijloc prin care să promovezi această muzică și artiștii, așa că te rog să ne spui despre cluburile tale din București și de ce ai decis să renunți.
Neluțu Oliu: Primul a fost Restaurant Nautilus, de unde a plecat totul. Gyuri mi-a spus că s-a închis Casa Eliad, un loc unde se întâlneau artiștii, și mi-a făcut cunoștință cu Doru Rizescu, cel ce se ocupa de acel loc de cultură. A început nebunia… Locul devenise neîncăpător, așa că am deschis Gyuri’s Pub. Acolo au fost cele mai frunose momente. Aveam spectacole de folk, rock, jazz, teatru… multe altele. Am avut pe acea mică scenă ce nu avea Sala Palatului. Am avut ocazia să-i avem și pe Sugar Blue. Clubul s-a închis din motive tehnice. S-a spart o conductă de canalizare care trecea chiar pe sub club și, când ploua, toată canalizarea străzii refula la noi. Costurile de reparații erau mai mari decât deschiderea unui nou spațiu, așa că am deschis Prietenii Mei. Aici, mai mare nebunia… Am ajuns să facem șase spectacole pe săptămână. Artiștii erau programați cu cel puțin o lună înainte, deoarece cererea de a fi pe acea scenă era imensă. Proprietarul clădirii, văzând succesul enorm, a încercat să dubleze chiria (care oricum era foarte mare), iar eu am refuzat, având un contract pe încă 5 ani. A venit cu cinci persoane și, cu cuțitul la gâtul soției mele (a și agresat-o), am fost obligat să semnez un act în care eram de acord să părăsesc spațiul acela. Am fost la Poliție să reclamăm fapta, dar, ca de obicei, nu s-a întâmplat nimic și am fost evacuați de un executor judecătoresc.
Am deschis AndaLivia, dar, din păcate, m-am asociat cu o persoană care, deși era preot, s-a dovedit a nu fi de încredere și m-am retras.
Viorel Ploeșteanu: Când ai venit în Irlanda? Ai adus folkul cu tine încă de la început sau ai înțeles mai târziu că nu poți fără el?
Neluțu Oliu: În octombrie 2016 și, după o săptămână, mi-am cumpărat o chitară. Nu pot să trăiesc fără muzică. La scurt timp am primit o invitație de a participa la un spectacol organizat de RCI, unde i-am cunoscut pe Cornel Băgăian, Rareș Nicula, Nicu Chirilă și ne-am hotărât să formăm un grup folk: Fireflyes. Tot atunci l-am cunoscut și pe George Brătulescu, care ne-a ajutat să ne promovăm.
Viorel Ploeșteanu: Știu că ești și compozitor, dar și textier. Eu nu am auzit de un album al tău. Ai un astfel de proiect?
Neluțu Oliu: Nu m-am gândit la un album, dar niciodată nu spune niciodată! Vedem.
Viorel Ploeșteanu: Cum s-a născut proiectul Fireflyes (poate ne spui și de ce ați păstrat forma gramaticală ușor eronată) și care a fost evoluția acestuia?
Neluțu Oliu: Noi știm că nu se scrie așa, dar acesta a fost detaliul artistic pe care l-am dorit toți. Totul a plecat dintr-o eroare care ne-a entuziasmat pe urmă. Cum am spus mai înainte am pornit la drum cu Rareș Nicula, Cornel Băgăian (Coco) și Nicu Chirilă. Un mare ajutor, chiar foarte mare, a fost când ni s-a alăturat și Anatol Bagrin (clape). Pe parcurs am mai avut colaboratori, dar nu reușeau să vină la repetiții. Păcat!
Acum suntem în formație de 4, deoarece Rareș a hotărât (îi respect decizia și îl felicit!) să facă separat trupa R&R.
Viorel Ploeșteanu: Mulți dintre prietenii tăi folkiști au cântat și la Dublin. Care a fost implicarea ta în aceste spectacole?
Neluțu Oliu: Cunoscând și fiind prieten cu mulți artiști din țară, am luat legătura cu ei și le-am propus să vină aici. Nu reușeam fără implicarea unor oameni deosebiți: Anca Lupu, George Brătulescu, Mari Preda, Viorel Ploeșteanu, Dorina Șișu Ploeșteanu și ar mai fi mulți, le cer scuze că nu pot să-i enumăr, dar le mulțumesc din suflet!
Viorel Ploeșteanu: Festivalul anual de la Agnita, Din dragoste pentru Gyuri, mi se pare un fenomen artistic, extrem de important pentru muzica folk, și un omagiu adus marelui artist care a fost Gyuri. Știu că ați fost prieteni și chiar asociați în anumite proiecte. Spune-mi câteva cuvinte despre această relație artistică și despre festival!
Neluțu Oliu: Relația artistică? El m-a încurajat să urc pe scenă! În rest, prietenie multă și pescuit.
Festivalul Din dragoste pentru Gyuri face 5 ani anul acesta. Îl organizăm la Agnita (locul nașterii lui Gyuri și locul unde este înmormântat) în fiecare 26 septembrie, data la care a plecat spre lumină.
La festival participă prieteni și colegi de-ai lui, chiar dacă nu sunt muzicieni. De exemplu, actorul Mircea Rusu, fenomenalul Ivan Patzaichin etc.
Anul acesta încercăm (vedeți și voi ce dezastru este peste tot cu pandemia!) să-l facem pe parcursul a două zile. Prima zi, copii-artiști din toată țara care vor fi premiați de juriu (Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Radu Captari, Dorin Andone, Emeric Imre, Magda Pușkaș).
Nu va fi locul 1 sau 2 sau 3. Toți vor fi premiați egal și vor primi diplome de participare. Important nu este să câștigi, ci să participi. Muzica, la fel ca orice artă, nu este o competiție!
Viorel Ploeșteanu: Ce proiecte are muzicianul Ioan (Neluțu) Oliu pentru viitorul apropiat?
Neluțu Oliu: Sunt într-o colaborare frumoasă cu poetul Viorel Ploeșteanu și sper, după ce se ridică toate restricțiile, să aduc în Irlanda o surpriză din România, iar eu cu băieții de la Fireflyes să cântam din ceea ce am făcut cu Viorel.
Viorel Ploeșteanu: O ultimă întrebare. Știu că urmărești Revista Timpul Irlanda. Spune-mi, te rog, care crezi că este impactul unei astfel de publicații în comunitate și ce crezi că ar mai trebui să facem pentru ca românilor din Irlanda să le fie satisfăcută nevoia de informare, de cultură și de divertisment?
Neluțu Oliu: De când am venit în Irlanda, am căutat să văd ce se întâmplă în comunitate. Am fost un pic dezamăgit, deoarece am văzut că în comunitate sunt mulți oameni, din diferite domenii artistice și nu numai, și se auzea de ei doar din vorbă în vorbă. Apariția acestei publicații este, în primul rând, hrană sufletească. Afli lângă ce oameni trăiești, citești o proză sau o poezie de calitate și, ceea ce este cel mai important, revista aduce oameni împreună, chiar dacă nu se cunosc fizic!
Mai mult decât ceea ce faceți acum nu cred că trebuie, pentru că o faceți bine!
Un ultim gând: La mulți ani, tuturor femeilor, cărora le-am pregătit o melodie pe versuri de Viorel Ploeșteanu cu ocazia zilei de 8 Martie. Urmăriți pe Facebook!
Be First to Comment