Skip to content

Am cunoscut un „Pribeag pe drumul viselor”

Auzisem despre el acum vreo patru ani. Pornise într-o călătorie, pe jos, de la Târgoviște la Roma, cu intenția de a promova valorile românești și de a le arăta italienilor că românii nu sunt așa cum îi prezintă presa rău intenționată din peninsulă. Nu i-am urmărit traseul și aventurile, însă am aflat mai multe despre el după ce s-a stabilit în Italia și a început să editeze publicația România Ta – diaspora. Ulterior avea să participe cu un roman la Distincțiile revistei Itaca pentru Cartea anului 2015, distincție pe care avea să o și câștige. La ceremonia de înmânare a premiilor de la Dublin, din iulie 2016, l-am cunoscut personal și pot spune că este un personaj de carte, numai că în carne și oase. Nu poate să nu te surprindă franchețea și exprimarea nefardată, la obiect, care unora, obișnuiți cu altfel de canoane sociale, ar putea să le inducă o stare de disconfort. De aceea spun că Adrian Melicovici este un personaj. Unul cât se poate de real.

După întâlnirea din vară, am primit prin poștă cartea lui, „Pribeag pe drumul viselor”, apărută la Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2013, carte care descrie călătoria autorului de la sfârșitul anului 2012, întâmplările și ideea care l-a călăuzit.

N-am idee dacă Adrian Melicovici știe, însă, cam în aceeași perioadă, un alt temerar întreprindea o călătorie asemănătoare. Este vorba despre irlandezul stabilit în România, Peter Damian Hurley, care a mers pe jos de la Săpânța la București, punctul terminus fiind Muzeul Țăranului Român, în căutarea spiritului românesc, a tradițiilor și omeniei pe care tot mai mulți încearcă să ne facă să credem că nu mai există. Călătoria inițiatică a româno-irlandezului s-a materializat într-o carte „Drumul crucilor”, apărută la Editura Martor, București, 2013. Faptul că amândoi au încheiat cu bine aceste expediții, este dovada că omenia nu a dispărut din spiritul și ființa românilor, temerarii fiind susținuți material și moral pe tot parcursul călătoriei lor.

Felicitări Adrian Melicovici și Peter Damian Hurley pentru efortul și lecția oferită!

 

Viorel Ploeșteanu

22 decembrie 2016

Published inArticole

2 Comments

  1. Multumesc frumos pentru acest articol. Craciun Fericit voua si astept cu drag sa ne revedem

    • Cu multă plăcere, Adrian! Bem câteva beri în cinstea revederii. De data asta sper ca timpul să fie de partea noastră.

Dă-i un răspuns lui viorelploesteanu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *