am deschis poarta în zori sub măr florile ninseseră bucurie nimic nu uitasem nimic din mine nu lăsasem pe drumurile căutării poate numai niște urme de pași pe care vor călca mâine copii curioși să afle unde duc și ei ca și mine vor smulge orizontului mii de răsărituri până vor înțelege că oricât de departe am merge tot…
am întâlnit prieteni într-o răscruce se socoteau de zilele trecute și ce rămâne de făcut cu cele de-or mai veni întrebându-mă am înțeles că socotelile mele nu difereau prea mult de ale lor nu s-a mirat nimeni și-au zis că totuna e atâta timp cât linia o tragi în praful drumului de-acasă 30 decembrie 2016
era un crâng prin care trebuia să trec o ultimă poartă spre casă nu era mare scofală numai că unora le luase o viață s-o facă la umbra unui tufan sprijinit cu umerii de scoarța lui am odihnit gândul o clipă o vulpe mi-a trecut pe dinainte fără să mă privească am știut că nu sunt al pădurii iar…
o ploaie deasă și ursuză cădea egal și monoton de parcă numai trecând prin ea puteai să te întorci în satul uitat atâta-amar de ani văzuse destui ca tine și nu mai lua seama la tot ce-aveai de lepădat la tot ce n-ai fi vrut s-aduci cu tine dar se ținea scai și era firesc să fie așa pentru că…
Auzisem despre el acum vreo patru ani. Pornise într-o călătorie, pe jos, de la Târgoviște la Roma, cu intenția de a promova valorile românești și de a le arăta italienilor că românii nu sunt așa cum îi prezintă presa rău intenționată din peninsulă. Nu i-am urmărit traseul și aventurile, însă am aflat mai multe despre el după ce s-a stabilit…
un om într-o căruță venea dinspre un sat în urma lui casele rămăseseră mici mă uitam la ele ca la un desen ca la o amintire de demult eram încă departe dar dimineața asta părea începutul tuturor dimineților am băut apă dintr-o fântână cu cumpănă și dintr-odată drumul mi-a apărut prea mic târziu am înțeles că omul din căruță mă…
timpul dădea în primăvară pe drumul de-ntoarcere am început să recunosc vorba oamenilor și purtările lor ba chiar unii se uitau la mine nu ca la un străin la case nu puteam încă să mă uit prea mi-era departe a mea un corb mă privea cu un ochi despre care aș fi putut să spun o întreagă poveste eram amândoi…
într-un timp învățasem să fac secunde mă perfecționasem le făceam rotunde și egale din diferite materiale n-avea importanță ajunsesem la performanța de a le face într-un minut bucata le puneam în săculeți și apoi căutam amatori nu prea găseam deși nu le dădeam scump și uneori chiar pe datorie dar fiecare avea timpul lui de căutat de pierdut iar cu…
într-o piață era praznic mare toți oamenii satului se adunaseră și mâncau și beau și iar mâncau și tot beau și când n-au mai putut s-au apucat să vorbească și au vorbit întruna pentru că de asta nu se satură dar nimeni n-ar putea sa spună pentru ce au mâncat băut și vorbit și nici n-ar avea de ce numai…
dac-aș găsi o pasăre migratoare una care să mă cunoască aș ruga-o să-mi spună secretul să-mi spună cum știe ea drumul și cum nu-și uită casa într-o lume cu atâtea drumuri și atâtea case i-aș da toate visurile mele de glorie și toată agoniseala unei vieți de fugă numai să-mi spună că nu-i niciun secret și nimic mai mult decât…