Sfârșit de februarie. Pe malul râului Liffey, las în urmă corabia Jeanie Johnston și mă îndrept spre Liberty Hall Theatre. E duminică seara, iar trecătorii sunt rari, dar încep să aud vorbă românească și să întâlnesc figuri cunoscute. Înainte de spectacol bem un Guinness în foaierul teatrului. Nu, de data aceasta nu va fi o piesă de teatru. Aproape patru sute de oameni au venit să vadă și asculte pe viu doi interpreți uriași de folk românesc. Ar fi trebuit să fie un actor și un folkist, dar soarta a vrut ca Mircea Baniciu să vină la Dublin, pentru prima dată, în împrejurări neprevăzute. Norocul nostru. Nicu Alifantis mai fusese la Dublin acum vreo șase ani. Nu cred că am întâlnit un artist mai… total decât Nicu Alifantis, începând cu atitudinea profesionistă de pe scenă, continuând cu interpretarea perfectă și încheind cu fotografiile de după spectacol, în mijlocul publicului. Pe Baniciu nu-l mai văzusem în spectacol pe viu, așa că nu știu dacă a încercat să preia din rolul pe care trebuia să-l facă Mălăele sau pur și simplu așa interacționează el cu publicul, povestindu-i, între melodii, întâmplări haioase din lumea artiștilor, dar rezultatul a fost minunat. Desigur, majoritatea dintre noi cunoșteam versurile melodiilor și am cântat împreună cu artiștii, aceștia lăsândânu-ne numai pe noi uneori. Nu poți să faci lucrul acesta dacă nu ai siguranța celor câteva zeci de ani de carieră, cu melodii care au fost și încă sunt șlagăre, cântate la toate seratele de folk sau focuri de tabără. Așteptată cu înfrigurare încă de când s-a anunțat, această seară parcă a trecut mult prea repede, încât ești tentat să crezi că a fost numai un vis. Noroc că am salvat câteva imagini pe care le împărtășesc cu voi. La final am avut bucuria să intru în culise și să-i ofer lui Mircea Baniciu numărul 37 al revistei Itaca, unde este publicat interviul pe care i l-am luat anul trecut, tot pe vremea asta.
26 februarie 2023
Be First to Comment