Scenariu Las Fierbinți

 

Cârciuma lui Bobiță

Bobiță la masă, cu un teanc de hârtii în față.

Intră Dorel, cu părul ciufulit, abia trezit din somn.

• Ce faci, Bobiță?

Bobiță nu răspunde. Oftează.

• Ce-ai, mă? Ai pățit ceva?
• Dorele, închidem cârciuma.
• Cum s-o-nchidem, mă? Și eu ce fac?
• Te duci la muncă, aia o să faci?
• Nu mă duc, mă, nicăieri. Cum să mă duc?
• Păi, trebuie să te duci, că altfel mori de foame.
• Da’ ce, Giani moare de foame? Sau Firicel? Sau Celentano? 
• Sau juma de sat. Ai și tu dreptate. Stai pe social, ca toți ceilalți.

Intră Giani. Vesel și fără probleme.

• Hai noroc, Bobiță! Noroc, Dorele! Dă și tu o bere!

Bobiță:

• Băi, gata, băi! Nu se mai dă nicio bere. Cârciuma s-a închis.

Giani:

• A, faci mișto de mine! Păi, eu nu văd că e deschis?
• E deschisă ușa, dar cârciuma s-a închis.
• De ce, mă? 
• Păi, uite de-aia, Giani, pentru că veniți toți și beți pe datorie și nu vă plătiți niciodată datoriile, dar eu facturile trebuie să le plătesc, impozitele trebuie să le plătesc, curentul trebuie să-l plătesc, pe Dorel trebuie să-l plătesc…

Dorel:

• Ce plătești, mă? Ce, eu am salariu?
• Ai, că-ți iei singur din sertarul ăla când îți trebuie. De controale, nu mai zic! Că ăștia vin regulat și, ai n-ai, trebuie să le dai, că altfel te-nchide. Mai bine o închid eu acum și-am terminat bâlciul.

Giani:

• Păi, dacă tot o-nchizi, cu băutura ce faci? Nu mai bine o bem?
• Ai dreptate, Giani. Păi, de ce s-o aruncăm la canal? Mai bine o bei tu gratis. Că și până acum tot gratis ai băut. Eu sunt pe cale să-mi nenorocesc viața, că ce să fac eu fără cârciumă, și tu te gândești că poți să bei gratis. Te doare-n cot de necazul meu, așa cum vă doare pe toți.
• Stai, mă, Bobiță, că nu e așa! Mă doare… Adică, îmi pasă, sigur că-mi pasă, dar acum ce să mai faci, dacă tot închizi…
• Aia e, mă, că toți sunteți la fel. Cât puteți să ciuguliți ceva, stați pe lângă sacul cu mălai, când s-a terminat, dă-l dracu pe ăla cu moara lui! Chiar vă bucurați, că a rămas și el sărac, cum sunteți și voi.
• Cine, mă, e sărac? Păi, dacă vrea Giani, face cinci cârciumi ca a ta.
• Dar nu vrea, este?
• Păi, de ce să mai fac, dacă ai tu? Să nu-ți fac concurență, știi ce zic!
• Faci pe dracu’ tu concurență.

Dorel:

• Da, Bobiță, și eu pot să-mi fac cârciuma mea, dar nu vreau, că te-nchid pe tine!
• Mă-nchizi tu pe mine! Ia stai așa, mă, că mi-a venit o idee! Eu cedez acțiunile afacerii la toți bețivii ăștia din sat. Să se ocupe ei.

Giani:

• Da’ de ce la ăștia, mă? Dă-mi-le mie, că mă ocup eu! Păi, nu e Giani fratele tău?

Dorel:

• Ce frate ești tu, mă? Bobiță, eu sunt fratele tău. Mie să mi le dai. Și eu știu și cum merge treaba la cârciumă, că eu sunt aici de la început.
• Ce știi tu, Dorele? Tu știi numai să dai cu mătura și să speli paharele, știi ce zic! Pe când Giani știe mersul, că a făcut afaceri în Italia.
• Ai făcut afaceri! Tu ești un prăpădit, mă, ce afaceri știi tu?

Bobiță:

• Ia gata, mă! Nu v-o dau la nici unul. Fac 20 de acțiuni, de câte 5%, și le dau la toți bețivii care au datorii aici, la mine pe caiet.

Giani:

• Oo, fratele tău are! 
• Păi, are fratele meu, că de-aia sunt eu în necaz acum.
• Ce-ai făcut, mă? Păi, numai eu sunt acolo?
• Aia zic și eu, că sunteți mulți, dar lasă, că dacă sunteți voi patroni, o să meargă lucrurile strună!
• Și când începem?
• Uite-acum! Stai să se strângă acționarii și vă cedez drepturile!

Dorel:

• Bobiță, dar eu nu sunt pe caiet. Mie îmi dai acțiuni?
• Îți dau, Dorele, cum să nu-ți dau, că și tu tot un fel de datornic ești.
• Păi, de ce, Bobiță?
• Uite de-aia, că muncești de 500 de lei și cheltuiești de 5000.
• Cine, mă?
• Hai, gata, că încep să vină acționarii!

Intră Pandele cu încă unul, apoi vine Brânzoi, nea Gioni, Firicel cu Celentano și alții.

• Băi, ia ascultați aici! Eu nu mai vreau să țin cârciuma, că nu sunt în stare să fac profit. V-o dau vouă.

Brânzoi:

• Cum să nu faci profit, Bobiță, că tot timpul ai mușterii aici?
• Uite-așa, nu fac! O dau.
• Păi, dacă e așa, io o iau, că eu sunt gospodar și sigur fac profit, n-are cum altfel!

Pandele:

• Dar de ce s-o iei tu, Brânzoi, ce, noi nu știm să facem profit?
• O-ți ști, mă, dar voi sunteți bețivi și beți tot profitul!

Bobiță:

• Băi, eu nu o dau numai la unul. Eu o dau la 20 de acționari, că toți meritați. Toți ați fost clienții cârciumii de când am deschis. Vă băgați?

Dorel:

• Eu mă bag, Bobiță.

Bobiță, șoptit:

• Tu stai dracu’ liniștit, mă, unde te bagi tu? Lasă că știu eu ce fac!
• Bobiță, eu mă bag. 
• Nu te bagi nicăieri. Tu stai cu mine aici.

Firicel:

• Mă bag și eu, Bobiță. Destul am fost sărac, acum vreau și eu să fiu patron, să-mi meargă și mie bine, că am datorii la tot satul și m-am săturat să trec pe partea cealaltă când mă întâlnesc cu cineva pe drum.
• Avem un acționar. Mai trebuie 19.
• Încep toți să strige că și ei vor.

Celentano:

• Eu nu mă bag.

Firicel:

• Ce-ai, mă, ești nebun? Cum să nu te bagi?
• Eu știu ce înseamnă afacerile. Mai mare daraua decât ocaua. Eu prefer să rămân client.
• Adică?
• Adică, ești prost, ce vrei să-ți explic, că tu tot nu înțelegi!
• Bine că ești tu deștept. Mai du-te dracu’ de sărac! Bobiță, iau eu și acțiunile lui Celentano.
• Asta nu se poate. Fiecare poate avea numai 5%.

Intră Vasile cu Robi.

• Ce e, mă, aici? Faceți alegeri?

Brânzoi:

• Ne facem patroni, domn primar. Bobiță ne dă nouă cârciuma.
• I-auzi! Așa, Bobiță?
• Așa, Vasile.
• Păi, de ce?
• Uite, de-aia! Că nu mai vreau să fac muncă în folosul comunității.
• Și o dai așa, degeaba?
• Degeaba.
• Atunci vreau și eu.

Robi:

• Domn primar, dumneavoastră nu puteți.
• De ce, mă?
• Că sunteți primar?
• Așa, și?
• Și nu aveți voie să fiți și patron?
• Bine, mă, ai dreptate. Auzi, Bobiță, ăsta mutu’ al Linii s-a băgat?
• Ce să se bage, Vasile, că ăsta nu știe nici măcar să scrie.
• Lasă, mă, că scriu eu pentru el! Trece-l cu 5 procente. I le administrez eu.

Robi:

• Păi, așa, domn primar, mă bag și eu!
• Tu nu poți, mă, că ești polițist.
• Îmi dau demisia, domn primar.
• Da, mă? Dă-ți-o, dar pe urmă să nu vii la mine să te primesc înapoi!
• Nici n-o să vin, că și-așa m-am săturat să fiu polițist. Muncesc degeaba, că nu m-am ales cu nimic în cinșpe ani.
• Păi, dacă ești prost și nu dai amenzi.
• Ba dau, dar le luați dumneavoastră. Gata, de acum vreau să fiu patron și să mă îmbogățesc cinstit, prin muncă.

Se strâng 20 de acționari și comandă bere, să sărbătorească evenimentul.

Primarul:

• Dorele, bere la toată lumea!

Dorel dă să plece, dar Bobiță îl oprește.

• Ce-ai, mă, de ce mă ții?
• Unde te duci tu, Dorele?
• Să le aduc bere la patroni, n-ai auzit ce-a zis Vasile?
• A zis, dar nu mai e cârciuma noastră. Noi acum suntem clienți. Să-și ia singuri și să ne servească și pe noi.

Brânzoi:

• Păi ce, mă, io m-am făcut patron să servesc pe alții? Și-apoi, eu oricum am multă treabă, nu pot să stau la cârciumă. Să servească alții.

Primarul:

• Și cine vrei, Brânzoi, să servească, eu? Păi, eu nu am serviciu la primărie?
• Pune-l pe mutu’, că doar e omul tău paravan.
• Cine, mă, ăsta? Ăsta nici nu știe pe unde curge berea.
• Atunci să servească Robi, că și-așa nu mai are serviciu.
• Ce, Brânzoi, îmi faci tu programul? Ce dacă nu mai sunt polițist? Acum sunt patron, ca și tine, așa că nu servesc.

Bobiță:

• Domnilor patroni, eu zic că așa n-o să vă înțelegeți și închideți afacerea înainte s-o deschideți. Nu mai bine ne angajați pe noi, că tot suntem învățați cu asta.

Primarul:

• Și ce salariu vreți?
• Păi, domn primar, acum doar n-o să ne dați ca ăstora de stau… Pardon, de stăteau pe social până acum, că noi muncim. Eu zic să ne dați salariul mediu pe economie și cam 15% din vânzări.

Giani către Celentano:

• Cât înseamnă asta, mă?
• Mult, Giani. Nu știi tu să numeri până acolo.
• Ia… ce zici mă?

Primarul:

• Bobiță, nu e cam mult?
• Păi, nu e, Vasile, că noi avem vechime în meseria asta, ne și pricepem…
• Bine, mă, eu zic să le dăm, că doar suntem patroni, n-o să muncim noi.

Toți aprobă și Dorel le aduce berile.

După o lună se adună toți acționarii, veseli, să-și ia dividendele.

Primarul:

• Hai, Bobiță, să vedem câți bani avem de luat!
• Păi, de unde să știu eu, Vasile, cât aveți de luat?
• Păi, nu ai încasat tu banii din vânzări, că, slavă Domnului, am văzut cu toții cât de bine a mers cârciuma de când s-au schimbat patronii!
• Am încasat, dar eu nu sunt contabil, că nu m-ați angajat contabil. Contabilul ia alți bani.
• Da, mă? Ei lasă, că putem să facem și noi o socoteală simplă. Vedem câți bani ai luat de la clienți, scădem facturile plătite și, ce rămâne, iau băieții!
• Și salariile noastre?
• Ai dreptate. Nu, că noi suntem patroni corecți, scădem și salariile voastre.
• Așa da!
• Hai, scoate banii să facem socotelile!
• Păi, ce bani?
• Banii de pe ce-ai vândut luna asta.
• Păi, am plătit curentul.
• Lasă-l, mă, încolo de curent! Cât să fi fost, 500 de lei. Aia e. Restul.
• Am plătit facturi.
• Normal, că altfel nu-ți mai aduc furnizorii marfă. Măcar le-ai plătit pe toate?
• Nu chiar, că unele sunt la 14 zile.
• Bine, bine… Hai, banii!
• Am plătit și salariile.
• Aha, ia uite cum au avut ei grijă de banii lor! Și restul?
• Restul… nu mai sunt.
• Cum adică, nu mai sunt?
• Păi, așa bine, că tot ce ați băut voi, patronii, e pe caiet. Unul nu și-a plătit băutura.
• Așa, mă, n-ați plătit?

Brânzoi:

• Da’ ce, Vasile, tu ai plătit?
• N-am plătit, Brânzoi, dar eu am băut în contul la ce am de luat acum. Și cât să fi băut eu, că n-am stat ca tine aici, de dimineața până seara.
• Cine a stat, Vasile, că eu muncesc, nu mă las eu numai pe afacerea asta. Am mai trecut și eu așa, seara…
• Bine, mă, lasă! Ia zi, Bobiță, cât e la mine pe caiet?
• 1200 de lei, Vasile.
• Am băut eu atâta bere, mă?
• Ai cam băut, Vasile. Și mai are și mutu’ 500.
• Aoleu! Păi, mutu’ bea, mă?
• Oho!
• Și ăștia cât au?
• Îți spun imediat. Dorele, ia adu caietul ăla!

Giani dă să plece:

• A, mi-am amintit că am o treabă! Trebuie să merg la… să iau o chestie…

Vasile:

• Nu pleacă nimeni. Stați să vedem cum stăm cu socoteala! Zi, Bobiță!
• Giani, 2300…

Vasile:

• Băi, patroane, dar ai cam băut, mă!
• Firicel 1850…
• Cine, mă, eu? N-am băut eu atâta.

Celentano:

• Ba ai băut, Firicele, și m-ai mai cinstit și pe mine, că ziceai că ești patron.
• Brânzoi 985…
• Vedeți, mă, că eu nu am așa mult?
• Nu ai, dar ai!

Vasile:

• Bobiță, eu zic că ne-am cam lămurit. Care e totalul pe caietul acționarilor? Sau ai mai dat și la alții din sat?
• N-am dat, Vasile, că nu mai e cârciuma mea. Toți au plătit corect ce-au băut. Păi, altfel de unde aveam bani de curent, facturi și salariile noastre?
• Ai și tu dreptate. Deci, totalul?
• 27580 de lei.

Liniște totală în cârciumă. Giani, șoptit la urechea lui Robi:

• Cât înseamnă asta, Robi?
• Mult, Giani. Prea mult. Domn primar, eu m-aș cam întoarce în poliție.

Primarul:

• Și încasările?
• 16440 de lei.
• Puțin, foarte puțin. Ia stai, mă, așa! Și salariile voastre?
• Din încasări, Vasile.
• Și facturile?
• Nu ți-am zis că mai sunt unele la 14 zile. Adică, neplătite. Păi, de unde, Vasile, dacă voi nu vă plătiți consumația?

Toți se revoltă și strigă că-și vor dividendele. Îl fac hoț pe Bobiță. Că nu știe meserie. Vor să-l concedieze.

Bobiță:

• Bă, ia stați așa! Păi, de unde vreți voi, mă, să vă dau, dacă voi nu vă dați singuri? Voi credeți că banii se fac așa, numai că ești patron și lucrurile merg de la sine? Voi credeți că țara asta merge ea așa, singură? Nu merge, fraților. Nu merge, că noi nu vrem să meargă. Adică am vrea să facă alții să meargă, dar noi să stăm numai să ne uităm și să ciugulim de ici, de colo câte ceva. Și dacă nu merg lucrurile, dăm vina pe ăia de sus. E-adevărat, că și ăia tot cam ca voi sunt și nu se uită decât în sacoșa lor, dar nici ăștia de jos nu-și fac treaba lor. Suntem o țară care trăiește pe datorie. Pe caiet, mă, ca voi. Și ar mai merge și așa, dar problema este că nimeni nu-și plătește datoriile. Și dacă nimeni nu plătește, de unde să vină banii înapoi? Cum să meargă lucrurile? Ați crezut toți că e mare brânză (nu e un apropo, Brânzoi) să fii patron. Uite, ați avut ocazia să faceți voi lucrurile să meargă bine. Ați fost voi sus. Și ce-ați făcut? Nimic. Ba mai mult, ați fost și mai lacomi. Parcă ați concurat unii cu alții, să nu consume altul mai mult decât voi, de parcă nu tot de la voi beați. Că așa suntem noi, dușmani. Să nu o ducă altul de lângă noi mai bine. Nu contează că ăla muncește de dimineață până seara, iar noi stăm la umbră, cu picioarele sub masă și ascultăm cum se-așază praful pe uliță. Am auzit și eu că pe la alții se încurajează afacerile locale, că își cumpără produsele unii altora, că așa e bine pentru toată comunitatea, că banii rămân tot acolo, dar noi nu. Noi mergem la Slobozia, dăm 15 lei pe bilet la microbuz, pierdem și juma de zi și cumpărăm tot la prețul cu care vinde și alde Oaie. Nu zic de mine. La Oaie sau la mine veniți numai când nu mai aveți bani și luați pe caiet. Dar ce faceți dacă închid și eu, și Oaie și cine o mai fi pe-aici? De unde mai luați? Voi nu pricepeți că, dacă o afacere merge în satul ăsta amărât, e bine și pentru comunitate? Că o parte din bani, puțini cât or fi, se duc și la venitul comunei? Sigur, dacă primarul își vede de treabă, cu banii ăștia se cumpără un computer la școală, se mai pune un bec pe stradă, se face ceva. Dar nu, toată lumea vrea să ciupească ceva și nu face mai nimic din ce ar trebui să facă el să meargă lucrurile bine în țara asta. Dăm mereu vina pe alții. Noi, mă, noi trebuie să ne facem treaba corect acolo unde suntem. Că și ăștia cu controalele… Nu încurajează micii afaceriști, să-i stimuleze prin facilități fiscale, prin impozite mai mici. Nu, ei trag tare pe amenzi, de parcă am fi o țară de contravenienți. Nu mă obligă ei să fac evaziune, să mai pun apă în băutură, ca să pot să plătesc șpăgile lor, că altfel mă închide? Dar dacă ăia mă amendează, voi nu plătiți, eu de unde să mai țin cârciuma asta? V-am dat-o vouă și v-ați repezit ca hienele. Credeați că vă îmbogățiți. Voi n-ați văzut, mă, că eu nu m-am îmbogățit? De ce credeați? De prost? Lasă că acum v-ați lămurit. Gata, afară toți! Cârciuma Las Fierbinți se închide. Definitiv.