Sper să nu se simtă ofuscate alte celebrități mioritice, gen Perversu, Fachiru, Nichita, Sexi Brăileanca, Ogică sau duetul formidabil cu celebra replică „nu știu d-astea” (ăștia măcar sunt simpatici), pentru că fiecare dintre ei reprezintă un segment de populație, însă cel mai omniprezent, omnipotent și permanent efervescent în toate compartimentele acestei nații este Gogâie.
Prima dată când a apărut la știri, unii dintre noi am rămas muți de uimire văzând acel amestec de șmecherie golănească, inconștiență, tupeu și sictir maxim față de reporter și, implicit, față de toți telespectatorii care „nu știu ei d-astea”. Adică nu aveau nici măcar o vagă idee despre ce înseamnă adevărata șmecherie, pe care el, Gogâie, o stăpânea cu cea mai mare ușurință.
Ce făcuse Gogâie? Mai nimic. Mort de beat s-a urcat la volan și a lovit vreo cinci-șapte mașini. Ce-atâta scofală?!
Alții au fost scârbiți văzându-i reprezentația ieftină și cunoscând acest tip de mic interlop.
Cei mai mulți, însă, s-au amuzat copios, admirându-l chiar pentru curajul și dezinvoltura cu care trata situația, pentru că el, Gogâie, este intangibil și-i are la degetul mic pe polițiști și judecători.
Pentru aceștia mulți grupurile de umor se strofocau să inventeze scenete săptămânale cu celebrul, de-acum, Gogâie.
Ați fi crezut că n-o să-l mai vedeți niciodată pe individ, dar el a ținut să vă demonstreze că este, într-adevăr, șmecherul care v-a spus că e. Ai zice că i-a plătit pe polițiști și pe reporteri să-l surprindă exact în aceeași situație.
În loc să-și etaleze șmecheria prin vreo închisoare, el își etalează zâmbetul știrb pe micile ecrane.
Vedetă, ce să-i faci.
Problema este că acest tip de Gogâie îl întâlnim peste tot. În trafic pe stadioane, în centre comerciale, la cinematograf, în parcuri și cam peste tot unde sunt și fraieri care trebuie să fie luați la mișto, înșelați, umiliți și batjocoriți.
Din păcate, acești Gogâi există și în politică, de aceea nu se fac legi care să ne apere pe noi, fraierii, de Gogâii de pe stradă.
Și poliția are Gogâii ei, de-aia acești indivizi nu sunt aduși în fața justiției. Și dac-ar fi, s-ar găsi și prin tribunale câțiva Gogâi care să-i facă scăpați.
Este trist că acest Gogâie a intrat și în literatură, dar e firesc, nu se putea altfel. Gogâie intelectualul plagiază, iar atunci când e prins ne râde-n nas și ne aduce argumente absurde, pe care noi ar trebui să le credem, pentru că noi suntem fraierii, iar el e Gogâie.
Dacă-l arăți cu degetul și încerci să-l pui la punct vei ajunge să fii tu cel condamnat, pentru că nu ai înțelegere pentru o biată oaie rătăcită. Pentru că nu dai dovadă de omenie și bunătate față de păcătos. Pentru că nu-ți întorci pe dos și celălalt buzunar, să te fure Gogâie. Pentru că nu întorci și celălalt obraz, să te scuipe Gogâie.
A cui e, deci, această țară?
12 decembrie 2011
Be First to Comment