într-un oraș oamenii erau mici atât de mici că-i scăpai printre degete era un oraș nisipos și-l cerneai de parc-ai fi căutat aur neștiind că înainte de tine un aurar faimos strânsese toate bogățiile din lume și făurise un tezaur pe care din neștiință sau poate din teamă l-a îngropat la rădăcina unui copac în umbra căruia se știe nu pot crește decât oameni mici de-i pierzi printre degete 13 august 2016
într-un sat toate gardurile erau joase palate uriașe păreau casele din spatele lor deși în paragină le țineau în viață niște umbre de câini ascunși în umbra unor cotețe în rest era liniște numai uneori câte-un olog traversa drumul grăbit ridicând praful până hăt deasupra gardurilor de-i trebuia o veșnicie să se reașeze așteptând apoi răbdător o nouă trecere 12 august 2016
un ecou îmi era mersul al unui vis în care eram calul fără de voinic fără vreun ideal ori cel puțin cu tragere de inimă către sefeuri în care orice se poate întâmpla dar nu unui cal sălbatic lăsat în urmă de-ai lui nu-i rămâne decât să-și lepede în goană mirările stârnind ecouri spirală din care să-și facă repere un voinic în căutarea dimineții adunate în palmele făcute căuș 5 august 2016
oricât ar fi cerul de sus în zare tot întâlnește pământul din deal în deal coborând uneori în albii de râu sunt tot mai aproape de orizont uitând să măsor zarea din urmă când am întâlnit în amurg omul am știut că vom face un târg pentru un buzunar de pietre l-am lăsat să-mi numere pașii din urmă de-acum orizontul va fi mereu la o aruncătură de piatră 3 august 2016