am întâlnit într-un sat o sărbătoare oamenii aveau lumină în ochi și în inima lor se prinseseră într-un joc în care fiecare era un punct în cerc era nemuritor și-atâta curaj le era în mișcare că fiecare dintre ei ar fi fost un popor râdeau povesteau și jucau mână-n mână într-o atât de curată limbă română 31 august 2016
oamenii făceau grămezi frumos ordonate din cuvintele de peste zi de-o parte erau cele bune de cealaltă cele rele nu le număra nimeni erau cam la fel la amiază se odihneau la umbra lor de-a valma spre seară umbrele se amestecau nimic nu mai alegeai din ele nu mai era o grijă faptul că a doua zi cuvintele creșteau…
pământul respira în ritmul pașilor mei fără chef și la-ntâmplare ca o libelulă cu o singură aripă din senin au căzut toate frunzele un ultim acord dintr-un marș funebru și cerului i s-a făcut dimineață de frică să nu-nvețe și omizile să zboare am grăbit pasul să ajung primul în luminișul unde se numărau aripile pentru următoarea primăvară …
când am ajuns la pădurea ucisă toamna își înfipsese ghearele în sufletele noastre ca într-un iepure speriat eram cu toții vinovați eram cu toții victime și nimic nu mai putea să ne ridice nimic nu mai puteam fi întrebați atunci ne-am agățat în cioturile uscate un insectar uriaș din care indiferența a șters orice urmă de viață 23…
pe marginea unui lac nu era nimeni erau pești care se uitau cu ochi bulbucați de pește la niște oameni mici cu burțile umflate de icre sintetice negre tăciune cum se plimbau plini de importanță cu zâmbete mirosind a cianură pe fundul unui lac aproape secat mai degrabă o mlaștină deasupra căreia nici nuferii nu mai aveau de ce…
cruci de-o parte și de alta în umbra lor păsări dorm de amiază albastru pare copacul de pe colină semeț ca un străjer în cetate privind cu îngăduință la trecerea unor socotitori printre rânduri în toată această pădure de cruci degeaba caut una să-mi poarte numele 19 august 2016
Doriei Mi-am strâns la piept un gând uitat de-aseară, Un gând fugit și rătăcit prin vise. Mi s-a părut o clipă că-i pe-afară Tot legănând ferestrele deschise. Era un gând ce nu-și găsea astâmpăr. L-aș fi gonit și l-aș fi vrut aproape. Când am decis un jgheab de-argint să-i cumpăr El nu venea, nebunul, să se-adape. …
când am intrat în orașul luminos mi-am lăsat încălțările afară și soarele pălea în fața atâtor bogății și-atâta bunăstare de pe oricare clădire ai fi atins cerul din orice grădină ai fi simțit raiul și nimic n-aș fi zis despre toate acestea și nu ar fi părut exagerate dacă ai fi găsit un singur om căruia să-i spui frate…
după atâta cenușiu și după nopți vândute dimineții ca o sărbătoare s-a luminat drumul înfigându-se într-o pajiște cu flori sălbatice la umbra fiecărei culori era o lume și un cântec de-l ascultau poeții nicăieri n-a fost mai mare bucurie căzută glorios în liniștea unui hârșâit de coasă drumul ieșea semeț dintre atâtea victime ale imaginației tăind în două ultimul…