mergeau niște oameni pe drum
fără dumnezeu
n-aveau nici griji
nici speranțe
și nici de ce să se-ntrebe
oh atât de liberă era viața lor
n-aveau nicio opreliște
și niciun reper
încât totul a trecut subit
ca un tren fluierând printr-o gară
fără durere și fără urme
în liniștea zorilor
cerul tot sus era
și pământul la fel de blând
ascultând cuvântul
ce ei nu-l știuseră
8 noiembrie 2016
Be First to Comment