cerul apăsa ca o plapumă grea
o respirație la cinci pași
era tot ce-mi puteam permite
valorile s-au răsturnat și
se dau cap în cap ca berbecii
nimeni nu mai evaluează
am intrat în pădure
ca într-o vizuină
liniștea a început să prindă contur
abia când am înțeles că
scorburile mici din copaci
sunt simboluri explicite
de oxigen
6 decembrie 2016
Be First to Comment