Skip to content

44. oxigen

cerul apăsa ca o plapumă grea

o respirație la cinci pași

era tot ce-mi puteam permite

valorile s-au răsturnat și

se dau cap în cap ca berbecii

nimeni nu mai evaluează

am intrat în pădure

ca într-o vizuină

liniștea a început să prindă contur

abia când am înțeles că

scorburile mici din copaci

sunt simboluri explicite

de oxigen

 
6 decembrie 2016

Published inElegiile întoarcerii - poezii

Be First to Comment

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *