Skip to content

58. în marginea pădurii

 

era un crâng

prin care trebuia să trec

o ultimă poartă spre casă

nu era mare scofală

numai că unora le luase o viață s-o facă

la umbra unui tufan

sprijinit cu umerii de scoarța lui

am odihnit gândul o clipă

o vulpe mi-a trecut pe dinainte

fără să mă privească

am știut că nu sunt al pădurii

iar copacul nu m-a oprit

printr-un luminiș am văzut turla bisericii

ca o căciulă peste un trunchi retezat

de un trăsnet ce nu voise să lovească un om

în marginea pădurii

prin care trecusem și eu

 

28 decembrie 2016

Published inElegiile întoarcerii - poezii

Be First to Comment

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *