era un crâng
prin care trebuia să trec
o ultimă poartă spre casă
nu era mare scofală
numai că unora le luase o viață s-o facă
la umbra unui tufan
sprijinit cu umerii de scoarța lui
am odihnit gândul o clipă
o vulpe mi-a trecut pe dinainte
fără să mă privească
am știut că nu sunt al pădurii
iar copacul nu m-a oprit
printr-un luminiș am văzut turla bisericii
ca o căciulă peste un trunchi retezat
de un trăsnet ce nu voise să lovească un om
în marginea pădurii
prin care trecusem și eu
28 decembrie 2016
Be First to Comment