Grigore Vieru este cel mai elocvent simbol al Unirii care trebuie să se întâmple. Grigore Vieru reprezintă simțirea cea mai adâncă a românismului de pe ambele maluri ale Prutului. Poezia lui despre asta vorbește. Despre români, românism și datoria noastră de a ține toate aceste sentimente laolaltă.
Am avut bucuria să-l cunosc la Academia Română, unde a fost mai întâi Membru de onoare, iar apoi Membru corespondent, un pas birocratic care trebuia făcut înainte de a deveni Membru titular al Academiei Române. Din păcate, Grigore Vieru nu a mai avut timp pentru recunoașterea totală a forului academic, dispărând prematur în acel accident de mașină, la numai 74 de ani.
Totuși, poezia scrisă de el și strădaniile pe care le-a făcut de a strânge laolaltă sufletele acestei națiuni, prin cultură și conștientizarea acelora mai puțin deschiși că neamul românesc nu poate fi despărțit artificial, prin granițe inventate sau falsificarea istoriei, și în aceeași măsură prin bonomia și spiritul său înalt și curat, îl fac să rămână în inimile noastre ca unul dintre marii români contemporani, devenit simbol al Unirii și reîntregirii neamului.
Îl duceam într-o zi cu mașina la apartamentul dumnealui din cartierul Rahova, colț cu Ferentari, și l-am întrebat de ce nu s-a petrecut Unirea în mod firesc și natural după evenimentele din anul 1989. De ce este nevoie de atâtea lupte și strădanii din partea unor oameni importanți, ca dumnealui, de a se împlini un lucru firesc. Mi-a răspuns cu blândețea ce-l caracteriza că nu este atât de simplu pe cât s-ar crede. Că acest firesc are nevoie să fie explicat și lămurit unei mari părți din populația Basarabiei tocmai de oamenii de cultură, pentru că ei au fost lipsiți decenii la rând de dreptul la propria cultură și la identitate națională, astfel că acum le vine greu să înțeleagă de ce este important să revină în sânul națiunii din care au fost smulși și de care au fost înstrăinați, și că independența pe care au obținut-o nu este suficientă, ba chiar le este dăunătoare. Nici cu o parte dintre cei din dreapta Prutului nu e ușor, la fel cum nu e ușor cu mulți dintre politicieni, care preferă să-și urmărească propriile interese pe termen scurt. De aceea lucrul acesta, al Unirii, nu va fi ușor de înfăptuit și trebuie ca oamenii să acționeze cu răbdare și determinare. Nu am înțeles atunci și nu-mi venea să cred cât de greu se ajunge la normalitate.
Astăzi însă, poamele sunt coapte și e timpul pentru a fi culese. Omul de cultură și personalitatea publică Grigore Vieru a avut dreptate. Au trecut mult prea mulți ani, dar acum românii de pe cele două maluri ale Prutului sunt pregătiți pentru reîntregire.
Sper în împlinirea acestui lucru firesc, devenit oarecum forțat ideal al multora dintre noi, și asta în numele înaintașilor noștri, ca obligație morală, și a urmașilor noștri, ca datorie firească.
Aceștia suntem noi, de Grigore Vieru
Aceștia suntem noi
Buni cât se cuvine
În mijlocul răului
Răi niciodată
Se miră noaptea
Că a clocit sub ea
Întuneric
Dar au ieșit
Pui de lumină.
Niciun dor, de Viorel Ploeșteanu
Bătea un vânt rece, de iarnă uscată,
În visul meu târziu dinspre dimineață.
O fâșie de steag fusese-aruncată,
Iar crivățul sloi o făcuse de gheață.
A venit un alt vis, era primăvară.
Ne-am adunat iarăși cu toții la masă.
Ce liniște blândă stătea peste țară,
Cu Basarabia venită acasă!
Nimic, niciodată să nu o mai doară!
25 martie 2018
Be First to Comment