Fenomenul imigrației culturale românești în spațiul britanic

Studiu apărut în volumul Identitate și Cultură. Național. European. Universal. Coordonatori Marius Stoian, Ionuț Vulpescu și Mireille Rădoi. Face parte din seria Caiet documentar, vol. 8. Editura Club România, 2023

Mișcările de populație nu reprezintă un fenomen care să aparțină numai epocii moderne a umanității. Aceste lucruri s-au întâmplat de-a lungul istoriei, iar cauzele, de cele mai multe ori, sunt cele economice sau politice. Desigur, au existat și vor exista întotdeauna excepții, mai cu seamă că specia umană este una curioasă și aventuroasă. Este adevărat că, seduși de confortul pe care ni-l oferă tehnologia și un trai îndestulător, ne vom urni mai greu acum, iar asta o vom face numai pentru perioade scurte, revenind întotdeauna la obișnuințele trupului și ale spiritului. Cei care vor pleca vor fi aceia care nu sunt mulțumiți cu traiul din țara lor, cu condițiile de viață sau perspectivele limitate. Nici aceștia nu o vor face însă cu ușurință, pentru că există o legătură nevăzută și nemăsurabilă a omului cu pământul în care s-a născut, cu nația căreia îi aparține și, indiferent de cât de mult se va bate monedă pe universalitate și globalism, această legătură va exista întotdeauna, chiar și în cazul celor ce-și reneagă apartenența la o nație.

Dacă ne referim strict la personalitățile românești care au părăsit România pentru a se afirma ulterior sau a-și consolida poziția în alte țări, vom vedea că gestul lor a fost constrâns, mai totdeauna, de situația din diferitele regimuri politice. După evenimentele din 1989, dezamăgirea a fost imensă, atât în ceea ce privește evoluția politică în cei 33 de ani de democrație, cât și în ceea ce privește situația economică, un rezultat firesc al proastei gestionări a resurselor din partea politicului, fapt care a dus la o părăsire în masă a țării a populației din toate zonele profesionale, ajungându-se ca diaspora românească să numere peste 5,7 milioane de persoane[1]. Dintre aceștia, deși majoritatea au plecat cu gândul să strângă ceva bani și să revină în țară peste 2-3 ani, prea puțini se vor mai întoarce, pentru că le va fi greu copiilor lor să se rupă de cultura în care au crescut și s-au școlit, să revină într-o țară care încă nu oferă nicio perspectivă serioasă. Așa se ajunge ca mulți copii talentați, unii cu cetățenia țării de adopție, să performeze în diferite domenii culturale și să reprezinte, de cele mai multe ori, noua lor țară. Abia când vor deveni foarte cunoscuți se va menționa și țara de proveniență a părinților lor, dar până atunci ei vor fi tineri talentați din Irlanda, Marea Britanie, Franța, Italia, Spania sau alte multe țări unde românii au deja comunități bine consolidate.

Irlanda

Prin natura activităților pe care le desfășurăm în Irlanda, prin intermediul Itaca[2], am cunoscut foarte mulți copii și tineri români muzicieni, artiști vizuali, sportivi sau pasionați de știință care, din păcate, nu vorbesc limba română sau o vorbesc foarte prost. Nu e urmă de îndoială că în acele case nu se mai vorbește limba română sau nu se vorbește cu copiii în această limbă. Acești copii nu se vor întoarce niciodată în România.

Sunt și cazuri excepționale, desigur, cum este cel al actorului și regizorului Florian Zapra, care, după mai bine de cincisprezece ani petrecuți în Irlanda, unde a înființat unul dintre cele mai importante festivaluri de film de scurt metraj[3], s-a întors în România, la Bistrița, împreună cu familia, unde are o școală de actorie și produce filme, fără a renunța la festivalul din Irlanda, care anul acesta va avea în toamnă a unsprezecea ediție.

Scriitoarea Dorina Șișu[4], absolventă de filologie la Universitatea Transilvania din Brașov, autoare a numeroase cărți de poezie, proză și studii literare, este cunoscută în lumea literară din Irlanda ca o poetă exponențială a românilor stabiliți în această țară. Despre activitatea ei culturală și publicistică s-a scris în presa irlandeză și pe site-uri culturale și a fost inclusă în două antologii de poezie, una pentru scriitorii imigrați în Irlanda, iar în cea de-a doua este singura poetă de altă naționalitate decât cea irlandeză.

Dorina Șișu este una dintre fondatorii revistei Itaca și a Itaca Publishing House. Din 2011, de la venirea în Irlanda, a fost implicată în numeroase proiecte culturale, de la înființarea unei biblioteci la emisiuni culturale televizate, concursuri, cenacluri și concursuri literare.

Scriitoarea și actrița Simone Wallace Sav nu mai scrie în limba română, iar când noi îi solicităm material pentru revista Itaca ne trimite traduceri din scrierile ei în engleză. Are apariții la emisiuni culturale de la RTÈ (radioul național irlandez), i se joacă piese de teatru[5] și apare în volume colective de poezie. Are un copil de aproape un an cu Ronan Wallace. Dacă acest copil va fi o personalitate culturală, cum va fi el perceput? Irlandez, desigur, pentru că va primi o cultură irlandeză și este foarte puțin probabil să vorbească limba română. Mama lui, însă, încă este o reprezentantă a culturii române. În volumul RoRELAND, pe care Itaca îl scoate în această toamnă, Simone Wallace Sav este una dintre cei 9 poeți români incluși, ba chiar este coordonatoarea acestui volum editat în limba engleză, pe coperta căruia scrie “RoRELAND – Poems for Another Life. 9 Romanian poets and 1 visual artist living in Ireland”. Este modul în care noi ne promovăm cultura și apartenența la românitate.

În 2016, Itaca a publicat un volum colectiv de poezie irlandeză contemporană bilingv, româno-engleză, Blackjack[6]. Acești poeți au luat contact cu activitatea noastră culturală și ne urmăresc, promovându-ne deseori. Revista Itaca, înființată la 4 ianuarie 2013 la Dublin, are la fiecare număr o pagină dedicată unui poet irlandez contemporan, atât în engleză cât și în română, ceea ce îi face să urmărească aparițiile acestei reviste, care publică exclusiv scriitori români din diaspora.

La Întâlnirile Itaca[7], întâlniri ce au loc lunar în centrul Dublinului, la Teachers’ Club, vin uneori și irlandezi, care interacționează cu muzica folk românească sau jazz și poezia care se citește acolo.

La aceste întâlniri se fac lansări de carte și se prezintă cărțile apărute la Itaca Publishing House, o editură românească înregistrată în Irlanda de Dorina Șișu și Viorel Ploeșteanu.

Pictorița Mirona Mara[8] are un atelier împreună cu un artist irlandez. Astfel de interferențe culturale sunt mijloace permanente de promovare culturală. De altfel, Mirona a avut anul acesta o expoziție de pictură organizată de Ambasada României în Irlanda, ocazie cu care și-a lansat și prima carte de poezie în limba engleză.

Tot Ambasada României la Dublin a organizat anul trecut lansarea romanului I, Dracula, carte scrisă în limba engleză de D. S. Crowe[9] (Daniela Stoian Crowe), o scriitoare căsătorită cu un irlandez, împreună cu care are patru copii.

Vlada Cibuc[10] este artist vizual, venită de curând în Irlanda, are un potențial uriaș, pe care Itaca îl cultivă, promovându-l în proiectele sale. Astfel, Vlada a avut prima expoziție de pictură în cadrul Întâlnirilor Itaca din primăvară, apoi a fost cooptată în proiectele editoriale, ilustrând un volum de poezie și o carte de povești, ambele în limba engleză, urmând să ilustreze și numărul din septembrie al revistei Itaca. Deși are numai 25 de ani, tânăra artistă basarabeancă are un talent uriaș, care va deveni curând foarte cunoscut și apreciat.

Alți artiști vizuali, români sau basarabeni, au numeroase expoziții în Irlanda, cum ar fi Veaceslav Șalaru[11], Anca Dănilă[12], Valeriu Cazacevschi[13] și alții.

ConTempo String Quartet[14] este deja celebru în Irlanda, toți cei patru componenți fiind români. Ambasada României în Irlanda îi invită deseori la evenimentele organizate, unde vin numeroase oficialități irlandeze. Li se mai spune și “ABBA ai muzicii clasice”. Sunt câștigători ai paisprezece premii internaționale. Rezidenți de douăzeci de ani în orașul Galway, pe coasta de vest a Irlandei, sunt considerați promotorii cei mai de seamă ai culturii române în Irlanda, pentru acest lucru fiind decorați de Președintele României cu Ordinul “Meritul Cultural” în grad de Cavaler. Cei patru muzicieni sunt Andreea Banciu, Adrian Mantu, Ingrid Nicola și Bogdan Sofei.

Aleka Potîngă[15] este o foarte cunoscută cântăreață de jazz, violoncelistă, compozitoare și textieră, care cântă alături de partenerul ei de viață, chitaristul Chris Guilfoyle. Aleka este și profesoară de muzică la Dublin City University, unde predă jazz vocal și este directorul artistic al DCU Vocal Jazz Ensemble.

Soprana Ioana Constantin Pipelea[16] este foarte cunoscută și apreciată în domeniul muzicii clasice și nu cred să renunțe la tot acest succes și recunoaștere pentru a reveni în țară, decât ocazional, cum a fost cu festivalul concurs de anul acesta, când a câștigat locul I. Are un copil de câțiva ani, care deja este format în cultura irlandeză.

Ioana Constantin Pipelea este rezidentă în Dublin, însă a cântat nu numai la National Concert Hall Dublin, ci și la Northern Ireland Opera din Belfast, unde a fost artist asociat în perioada 2021-2022, la National Opera house în Wexford, unde a fost câștigătoarea festivalului în anul 2017, la The Royal Opera House London (Covent Garden) și multe altele.

În 2022 a câștigat locul 2 la Corsica Lirica International Singing Competition, unde au participat câteva sute de muzicieni profesioniști.

Desigur, în Irlanda sunt mult mai mulți artiști, muzicieni, scriitori, care se exprimă cultural în timpul liber, în mijlocul comunităților din care fac parte, comunități din diferite orașe irlandeze, care organizează frecvent evenimente culturale unde se cântă, se dansează, se spun poezii în limba română, evenimente la care participă și copii, născuți aici sau veniți de la vârste fragede, și care iau astfel contact cu tradiții și obiceiuri păstrate și transmise de părinții lor, atât cât se pricep. Sigur că sunt și familii mixte sau unii își aduc prietenii irlandezi, care se arată încântați nu numai de bucătăria sau băuturile românești, ci și de încărcătura spirituală a acestor serbări.

U.K.

Ion Rațiu (1917-2000)

Dacă vorbim despre exportul românesc de valoare în spațiul Marii Britanii, probabil că este firesc să începem cu evocarea personalității lui Ion Rațiu, omul de care, din păcate, poporul român nu a știut să se bucure și să se ajute, pentru că altfel ar fi arătat istoria României cu el președinte în 1990. După moartea lui, în 17 ianuarie 2000, a fost numit în dese rânduri „Cel mai bun Președinte pe care România nu l-a avut niciodată”.

Ne-au rămas de la el cuvintele celebre, cea mai elegantă definiție a democrației, pe care le-a rostit într-un interviu în 1990: “Am să lupt până la ultima picătură de sânge ca tu să ai dreptul să nu fii de acord cu mine.” Mulți le rostesc acum, însă prea puțini le înțeleg sensul și mult mai puțini le aplică.

Născut la 6 iunie 1917, Ion Rațiu a fost avocat, diplomat, om de afaceri, politician, jurnalist și scriitor.

În 1940, după instituirea Regimului legionar în România, Ion Rațiu a cerut azil politic în Marea Britanie. În 1943 își ia diploma în științe economice la Cambridge University, iar în 1945 se căsătorește cu Elisabeth Pilkington. A rămas în exil în 1947, după venirea la putere în România a comuniștilor.

Din 1961 până în 1989, Ion Rațiu a dus o luptă continuă din exterior pentru drepturile și libertățile românilor, vorbind regulat la posturile de radio BBC, Europa Liberă sau Vocea Americii, și prin articolele scrise în Free Romanian Press.

În 1984, la Geneva, a fost ales Președinte al Uniunii Mondiale a Românilor Liberi, la puțin timp după aceea înființând Free Romanian/Românul liber, un ziar cu apariție lunară, atât în limba engleză cât și în română.

Revenit în România după evenimentele din 1989, Ion Rațiu a fost unul dintre cei care au reînființat Partidul Țărănesc Român, unul dintre partidele istorice, desființate de comuniști, fiind și vice-președinte al acestuia. A fost ales deputat din partea acestui partid în trei mandate.

În timpul exilului său, Ion Rațiu a cunoscut numeroase personalități din politica internațională, străduindu-se de fiecare dată să facă lobby pentru poporul român și dreptul acestuia la libertate. Între aceștia se numără Margaret Thatcher, Jimmy Carter sau Bob Dole.

După moartea sa din anul 2000, la Turda natală s-a înființat fundația The Rațiu Democracy Centre (Centrul Rațiu pentru Democrație – CRD), cu sprijinul The Rațiu Family Charitable Foundation[17], organizație care se străduiește să ducă mai departe moștenirea credinței lui Ion Rațiu în valorile democrației, acordând anual un premiu pentru cei care luptă pentru democrație, din exil sau din interiorul unor dictaturi.

Paul Neagu (1938 – 2004)

Cea mai impunătoare figură artistică între oamenii de cultură români emigrați în Marea Britanie rămâne, fără doar și poate, cea a lui Paul Neagu (1938 – 2004).

Paul Neagu este perceput în lumea artei ca un artist britanic, născut în România, deși viața sa a fost împărțită în mod egal între cele două țări, însă în sprijinul acestei afirmații stă faptul că el a cunoscut maturitatea artistică și recunoașterea talentului său în Anglia. Oare s-ar mai fi bucurat el de această recunoaștere dacă ar fi rămas în România?

Pe Iolanda M. B. Costide[18] am cunoscut-o cu mulți ani în urmă, când venise în vizită la Dublin. Iolanda este rezidentă în Anglia încă din anii ’70, unde a profesat ca arhitect. Ne-am întâlnit de mai multe ori la Dublin, în România sau la Bruxelles, fiind implicată și în unele proiecte Itaca, așa că știam faptul că este custode al moștenirii culturale Paul Neagu[19] de la Londra. Primind invitația să scriu acest articol, bineînțeles că m-am gândit la Iolanda pentru a obține informații de la sursă cu privire la opera și viața artistului Paul Neagu și am avut noroc. Tocmai a ieșit de sub tipar o carte de mare importanță pentru cultura română, Paul Neagu – The Monograph[20], apărută la JRP|Editions, Geneva, 2023. Editori sunt Magda Radu și Georg Schöllhammer, în colaborare cu The Paul Neagu Estate (UK).

În prefața volumului, Iolanda M. B. Costide ne spune că: “Această monografie va fi definitivă și va ajuta noile generații de iubitori de artă și artiștii deopotrivă să (re)descopere și înțeleagă artistul, creatorul, interpretul, poetul, profesorul, gânditorul și persoana Paul Neagu – un inițiator al artei generative, uneori în curentul zilei, deseori în contradicție cu dogmele artistice ale zilei.”

Când s-a mutat la Londra, în 1971, Paul Neagu nu era un novice sau un necunoscut. După absolvirea de la București, din 1965, el deja era implicat în fenomenul artistic din România în numeroase domenii, în fiecare dintre ele dovedindu-se a fi un avangardist, lucru care îl situa într-o zonă ciudată pentru confrații săi, chiar dacă nu era singurul cu astfel de preocupări. Probabil că Paul Neagu ar fi plecat oricum din România, dar un factor important în luarea acestei decizii a fost întâlnirea din anul 1968 cu agentul cultural Richard Demarco. Cei cinci ani de la absolvire și până la părăsirea țării au fost definitorii în formarea artistică a lui Paul Neagu, timp în care a experimentat tot ceea ce avea să-l facă mai târziu cunoscut în lumea artei.

În această monografie, unsprezece oameni de artă prezintă câte un eseu care, luate laolaltă, creează o imagine completă a lui Paul Neagu, aducând lumină asupra conceptului artistului despre artă, dar și asupra vieții sale și a conjuncturilor care l-au adus în ipostaza de artist reprezentativ al epocii sale, iar asta nu s-a întâmplat prin talent și inspirație, sau nu numai prin asta, ci, așa cum prezintă Tom Holert în eseul său, prin studiu și gândirism, prin interpretarea cunoașterii la nivel de Univers și aplicarea ei asupra intelectului uman.

Că fiecare artist se inspiră în formarea sa din creațiile și stilul înaintașilor este de la sine înțeles, însă creatorii de stil sunt cei care contează cu adevărat, fiind la rândul lor sursă de inspirație pentru viitorii artiști, iar Paul Neagu este unul dintre acești maeștri.

Lucrările sale pot fi văzute în numeroase muzee și galerii de artă deschise publicului din Anglia, Irlanda, Elveția, România, SUA și Franța.

Între cei care au confirmat în diferite domenii culturale de-a lungul timpului se numără și Constantin Silvestri (muzician, dirijor), Nelly Miricioiu (solistă de operă), Miron Grindea (jurnalist cultural), John Nandriș (cercetător în domeniul istoriei și profesor la Oxford), dar și, de ce nu, jucătoarea de tenis Emma Răducanu, care promovează România prin rezultatele sale, menționându-se întotdeauna că este de origine română.

Dintre oamenii de cultură contemporani care trăiesc în spațiul britanic de mai mulți sau mai puțini ani, aș enumera artiștii vizuali Nora Blaj[21], o bănățeancă extrem de talentată, care locuiește în Norwich, Anglia, și Florin Pipelea[22], care locuiește în Scoția. Ambii au ilustrat cu lucrările lor câte un număr din revista Itaca.

Între scriitori se remarcă prin creația lor poeții Ioan Potolea[23], care locuiește în Leeds, și Emanuel Pope[24], din Londra, ultimul fiind și co-fondator al revistei Itaca din Dublin. Amândoi sunt poeți de mare forță, inovativi, care, atunci când vor fi traduși în limba engleză, vor intra în galeria scriitorilor importanți imigrați în Regatul Unit.

Desigur că și în UK sunt asociații care promovează cultura română, aducând la evenimentele lor oficialități din orașele în care locuiesc, iar dintre acestea le pomenesc numai pe cele cu care am avut ocazia să colaborez. Autograph Romania[25], al cărei suflet mare este Floria Teleman, face minuni, aducând numeroși scriitori români în Anglia, unde le promovează cărțile. Cea de-a doua entitate este My Romania Community[26], condusă de Cristian Stîncanu, mult mai implicată în viața comunității românești din Londra și în promovarea acesteia în rândurile societății britanice.

Din 2019 am înființat la Dublin o platformă online, în care încercăm să adunăm laolaltă reprezentanții culturii române din Diaspora, de la scriitori la muzicieni, artiști plastici, fotografi de artă și reviste de cultură, tot sub numele de Biblioteca Diaspora[27]. Până în prezent au fost create peste 130 de pagini de autor.

Este evident faptul că orice cultură se îmbogățește prin asimilarea noilor veniți, indiferent de domeniul în care aceștia activează, chiar dacă nu imediat, pentru că, de cele mai multe ori, aportul cultural semnificativ îl aduce generația următoare a imigraților, care sunt cetățeni cu drepturi depline ai țărilor în care trăiesc, dar poartă în sânge adn-ul țării de proveniență.

Viorel Ploeșteanu

Biografie literară

Viorel Ploeșteanu s-a născut la 23 februarie 1972, în comuna Călmățuiu, județul Teleorman.

Locuiește și studiază în București, fiind absolvent al Facultății de Istorie din cadrul Universității Creștine Dimitrie Cantemir.

Din 2010 este rezident la Dublin, Irlanda, unde fondează, alături de Dorina Șișu și Emanuel Pope, Revista Itaca, la 4 ianuarie 2013, revistă de cultură pentru scriitorii de limbă română din Diaspora.

În 2020, înființează, alături de Dorina Șișu, Itaca Publishing House.

Are 13 volume publicate (proză, poezie, teatru, eseistică etc.).

Despre cărțile lui au scris Fănuș Neagu, Alexandru Cistelecan, Nicolae Iliescu, Fănuș Băileșteanu, Ștefan Doru Dăncuș, Constantin P. Popescu, George Coandă, Virginia Paraschiv, Emanuel Pope etc.

[1] Date oficiale de la MAE: câți români trăiesc în diaspora și în UK – Stiri din surse / 11.02.2023

[2] www.itaca.ie

[3] Home – Dublin International Short Film and Music Festival (disfmf.ie)

[4] Dorina Şişu – My WordPress Blog (dorinasisu.ie)

[5] Winter One Act Plays – Leeson Park Players

[6] “Blackjack” a bilingual volume of twenty contemporary Irish poets published by Singur Publishing – Chris Murray (textworksite.com)

[7] (2) Facebook Întâlnirile Itaca – pagina

[8] Mirona Mara artist

[9] I, Dracula by D.S. Crowe | Goodreads

[10] (2) Facebook Vlada Cibuc

[11] Home – Veaceslav Salaru artist

[12] Anca Dănilă | Nasui Collection & Archives (cosminnasui.com) artist