Comunitatea românilor din Irlanda este deja pe harta culturală, mai mult sau mai puțin imaginară, a diasporei românești, și nu de ieri de azi, și nici datorită vreunei entități politice, care nu numai că n-a mișcat vreun deget sau măcar să-i fi vibrat vreo coardă (nimic peiorativ) cât de cât sensibilă, în schimb degrabă doritoare de plăcinte, ci numai prin strădania și implicarea unor oameni cărora le pasă de ceea ce au lăsat în urmă, de ceea ce i-a făcut ceea ce sunt, chiar dacă pentru unii asta poate fi o povară, și care știu că sunt responsabili de o moștenire pe care nu numai că trebuie să o păstreze, dar sunt datori să o transmită și urmașilor, români, chiar dacă departe de țară.
Ceea ce face Comunitatea Românilor din Irlanda (Romanian Community of Ireland) aici, puține alte organizații de români fac în întreaga lume și, cu siguranță, nicio instituție a statului Român.
Faptul că românii din Irlanda pot merge la o piesă de teatru românească, la un concert, fără niciun fel de exagerare, extraordinar, la diferite alte activități culturale sau la sărbătorirea într-un mod profesional a Zilei Limbii Române sau Ziua Națională a României, este, desigur, un privilegiu pentru care trebuie să fie recunoscători. Sigur că nu toți se regăsesc în toate activitățile culturale propuse și este firesc să fie așa. Sigur că întotdeauna apar și lucruri care pot fi semnalate ca nevibrante cu naturelul unei părți din public, altele care chiar pot fi criticate (am mai făcut-o și noi și o vom mai face dacă va mai fi cazul), însă lucrul cel mai important este faptul că aceste manifestații au loc, cu eforturi extraordinare, iar de acest lucru, aici, în Irlanda, sunt „responsabili” cei de la RCI.
Aseară am participat la un spectacol deosebit, susținut de apreciatul internațional maestru al naiului, Gheorghe Zamfir, acompaniat de nu mai puțin extraordinara Orchestră Cazanoi, condusă de Cezar Cazanoi, și cu participarea sopranei Rodica Anghelache.
În fața unui public de 1 000 de persoane, mereu tânărul Gheorghe Zamfir a performat cu aceeași inconfundabilă măiestrie piese din repertoriul internațional, dar și adaptări după melodii cunoscute din folclorul românesc, acoperind toate zonele istorice ale țării. A cântat și vocal, a recitat și, pătruns de mesajul pe care îl transmite prin piesele sale, a plâns. Poate pentru ce am fost, pentru ce suntem sau pentru ce nu vom mai fi. Totuși, atâta timp cât încă mai sunt artiști care să-și construiască repertoriul pe moștenirea tradițiilor românești, atâta timp cât mai sunt instrumentiști tineri, cum este Cazanoi Orchestra, care să ducă mai departe folclorul autentic și, nu în ultimul rând, cât va exista un public dornic să participe la astfel de spectacole, pot să afirm cu toată convingerea că da, vom fi.
PS – și nu pentru că așa e românul, vrea numai să critice, ci pentru că ieșirile în decor trebuie să fie semnalate și chiar sancționate, nu pot să nu amintesc și impolitețea, dacă nu chiar lipsa de civilizație a unei mici părți din public care, în ciuda anunțurilor și a atenționărilor oamenilor de ordine, au înregistrat cu telefoanele mobile spectacolul. Mă întreb dacă, atenți la butoane, au mai putut să-și țină sufletul deschis la ceea ce se petrecea pe scenă?
Felicitări și mulțumiri, RCI!
Be First to Comment