Skip to content

Viorel Ploeșteanu Posts

Orgoliul scriitorului românesc

Nu, nu-i deloc o greșeală. Dacă „around the Globe”, așa cum am văzut că au scris pe pagina lor cei care cred că pământul este plat, scriitura a devenit o industrie, începând cu creația, publicarea, promovarea și vânzarea cărții, la noi fenomenul poate fi comparat cu o fermă. O fermă care produce pe bandă rulantă chestiuni care se revendică încă…

Ziua Limbii Române la Dublin

31 august 2019

Limba este mijlocul prin care oamenii unei comunități comunică între ei pentru a se face înțeleși. Prin cuvinte oamenii numesc locurile în care trăiesc, obiectele de care se folosesc, animalele și păsările care le îmbunătățesc traiul, dar și sentimente, fie ele de bucurie, supărare, dragoste sau jale. De aceea limba capătă identitate la fiecare popor, pentru că îl reprezintă și exprimă trăirile acestuia în mod propriu.

Dreptul de a-ți bate joc

Un drept obținut după mii de ani de civilizație este acum desconsiderat de majoritatea concetățenilor noștri.

Abia la 1918 s-a obținut dreptul de vot universal, numai pentru bărbați, însă. În 1938 obțineau drept de vot și femeile, însă numai cele trecute de 30 de ani. Adevăratul vot universal în România, respectiv pentru toți cetățenii care au împlinit 18 ani, indiferent de sex, etnie sau orice altă diferențiere, vine în 1948, printr-o lege dată de comuniști.

Omul simplu a trăit milenii de-a rândul cu obida că el nu are niciun cuvânt de spus în societate, că domnii îi hotărăsc soarta și-l asupresc, el neavând altceva de făcut decât să rabde. Se mai răzvrătea când îi ajungea cuțitul la os, dar asta nu aducea vreun rezultat pozitiv. Ba chiar mai pierdea din puținele drepturi pe care le avea.

Suzie*

Elisaveta împinse poarta de lemn din spatele casei și ieși în câmpia uscată, acoperită de brumă înghețată, care sclipea în lumina dimineții. Era o iarnă uscată, lucru firesc în Dobrogea, și, atunci când nu bătea vântul, aerul părea a fi de sticlă. O sticlire ascuțită avea și Elisaveta în privire, înaintând cu fruntea sus către marginea pădurii, acolo unde mocanii își făcuseră stâna cu doi ani în urmă și uitaseră să se mai întoarcă în munții lor din Maramureș.

Femeia era urmată de o cățea cu picioarele scurte, atât de scurte că, în urma ei rămânea o urmă continuă în bruma înghețată. Bărbatului îi spusese că merge la pădure după lemne, iar el mormăise ceva ininteligibil, întorcându-se cu fața către sobă.

cu pași ușori

când mor poeți nu-i plângeți, că nu-i jale

vă râdă sufletul în cinstea lor

c-au pribegit o viață pe o cale

știind că au luptat, și nu ușor,

pentru frumos și pentru bucurie

și-au tras numai un pic de partea lor

iar azi, murind, se face poezie

din pași înceți, care se pierd ușor

în biblioteca virtuală, vie

cu cardul de acces la purtător

6 ianuarie 2019

Catedrala mânuirii neamului 

Editorial în Itaca nr. 24

Judecăm pasional orice lucru de interes public, ca și cum am fi în miezul problemei și am avea toate datele ei, începând cu trecutul, prezentul și, mai ales, prevăzând viitorul, uitând cu desăvârșire de noi înșine, fără urmă de reținere ori îndoială, fără ezitări sau pași șovăielnici, ci numai cu o sfântă siguranță a certitudinii adevărului pe care îl susținem, pentru că, nu-i așa, viața se bazează exclusiv pe certitudini, iar filosofia a devenit un moft.

Acum toată lumea are păreri, nu știu în ce măsură și argumente, legat de cele mai arzătoare teme de interes public, religia, politica și cultura, ceea ce denotă faptul că poporul se vrea implicat. Și este.

O cronică pe site-ul Din dragoste pentru artă

” Viorel Ploeşteanu este cea de-a doua jumătate a cuplului de artişti pe care îl menţionam în articolul-portret al Dorinei Şişu. Poet şi prozator, licenţiat în istorie, Viorel Ploeşteanu a trăit în România, la Bucureşti, până în anul 2010, când s-a stabilit la Dublin, în Irlanda. În 2013 a fost distins cu premiul Editurii Napoca Nova pentru promovarea literaturii române în diaspora.

La fel ca soţia sa, a fost şi el inițiator, fondator și donator al Bibliotecii „Fănuș Neagu”, Dublin (2011), membru fondator și coordonator al Centrului de promovare “Itaca” – Dublin …

Iubire ascunsă

  Iubito, e timpul, hai să mergem acasă! E târziu în oraș și lor nici că le pasă. Este gara aproape și un tren pentru noi Care merge doar noaptea, între vineri și joi.   R: Să nu așteptăm dimineața, E valsul de toamnă al nopții. Privește, se lasă și ceața, S-ascundem iubirea ca hoții!   Uite, lumile fug, trenul…

Noroc la zar

    Când te-am văzut întâia oară Dansai pe muzică-ntr-un bar. Stăteai atât de strâns pe bară Cum eu stăteam lângă pahar.   Și era frig și toamnă-afară La umbra unui felinar Veniseră să mi te ceară Doi vânzători de aprozar.   R: Nu te-aș fi dat în acea seară Nici pe al Turciei Fanar. Eu, un golan, tu, o…