Skip to content

4. să nu le spuneți că

 

drumul devenise cleios

greu

ca un aluat nefrământat destul

picioarele mi se afundau

până în inima pământului

iar când le smulgeam

apucam între degete bucăți de timp

le amestecam cu noroiul nostru de suprafață

și le lăsam copiilor abandonați

să facă din ele

pitici de grădină

 

să nu le spuneți că

albă ca zăpada nu s-a mai trezit

niciodată

 

25 iulie 2016

Published inElegiile întoarcerii - poezii

Be First to Comment

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *