Skip to content

Frumoși mai sunt oamenii la Dublin!

Pe Ștefan Doru Dăncuș l-am cunoscut într-un început de vară, la pensiunea Pibuni din Galați, unde se organizase o tabără de creație cu lansare de volume colective. Era în 2010, ultima mea vară petrecută în România, înainte de a mă „face” irlandez. În tabăra aia, după mine, Dăncuș era cel mai mare scriitor, deși cel mai mult ne-a încântat cu cântatul la chitară și cu Gabriella lui, care nu i se mai dezlipea din ochi. Cele câteva zile au trecut ca clipa, însă, fără știrea noastră, un sâmbure al prieteniei fusese sădit și urma să dea rod. Sigur că internetul și site-urile literare au constituit un stimulent puternic, apoi volumele colective de proză și poezie, în care ne-a inclus și pe mine și pe Doria, urmate de cărțile pe care ni le-a publicat la Editura Singur, însă fructele s-au copt abia în toamna anului 2014.
Pe Emanuel Pope tot în 2010 l-am cunoscut și tot pe o platformă literară, Cititorul lui de proză, unde a fost, poate, cea mai frumoasă și sinceră viață culturală contemporană. Cu Emanuelu și cu Doria am făcut, în toamna lui 2012, Centrul de promovare Dublin, care, din anul următor, va căpăta și numele de Itaca, pentru că în data de 4 ianuarie 2013 aveam să-l cunoaștem de-adevăratelea pe „londonezul” nostru drag, care ne-a vizitat la Dublin și, în jurul mesei rotunde din sufragerie, aveam să punem bazele celei mai glorioase reviste de cultură a românilor din diaspora, Itaca.
A venit apoi acel septembrie al lui 2014 când, la Dublin desigur, ne-am întâlnit cu toții, eu Doria, Dăncuș cu Gabriella lui și Emanuel. Eu, Doria și Dăncuș ne lansam niște volume proaspăt apărute, iar Emanuel era amfitrionul evenimentului, în timp ce Gabriella reprezenta Editura Singur, care avea un stand de carte cu prezentare și vânzare.
Au fost câteva zile în care pomul prieteniei noastre a căpătat măreție și strălucire.
După câteva luni, Dăncuș a avut probleme de sănătate și nu ne-am mai văzut decât cu Emanuel. A venit însă acest minunat iulie de 2016 și întâmplări fericite ne-au adus iarăși împreună. Revista Itaca a acordat Distincțiile pentru Cartea anului 2015 – diaspora, la proză și poezie, iar Editura Singur este partener al acestui proiect, împreună cu ei tipărind câte un nou volum fiecăruia dintre câștigători. La prima ediție s-au înscris în concurs 5 volume la proză și 12 la poezie, ceea ce nu a fost deloc rău.
Ei bine, ceremonia de înmânare a premiilor a avut loc la Dublin, iar evenimentul a fost împărțit în patru secvențe, fiecare dintre ele având însemnătatea ei. În prima parte au fost prezentați câștigătorii distincțiilor Itaca, Adrian Melicovici (Italia) la proză și Raul Sebastian Baz (Germania) la poezie. Li s-au înmânat trofeele, premiile și volumele tipărite la Editura Singur, iar toată lumea a fost mulțumită. Sper.
Apoi, Doria a făcut o prezentare a Editurii Singur și a scriitorului Ștefan Doru Dăncuș, precum și a celor 3 volume tipărite de el anul acesta, iar lumea a părut, din nou, mulțumită.
A urmat, așa cum l-am numit atunci, „un moment”. Unul special, în care am prezentat volumul de poezie al lui Emanuel Pope, „suntem cameleoni” pe care l-am publicat în complicitate cu Doria, Dăncuș și Gabriella lui, tot la Singur. Din nou toată lumea a fost mulțumită. Chiar și Emanuel.
O binemeritată pauză a fost asezonată cu prăjituri și cafea.
E.S. Manuela Breazu, ambasadorul României la Dublin, ne-a onorat cu prezența și cu un discurs care a atins sufletele celor prezenți, români și irlandezi, în egală măsură. A cincea secvență, că v-am spus doar că au fost patru, a reprezentat-o lansarea volumului bilingv de poezie irlandeză contemporană, „Blackjack”. fuseseră anunțați că momentul lor începe la 6 p.m., iar la fără cinci nu era în sală decât unul. Ușori fiori reci îmi treceau pe șira spinării, deși majoritatea îmi confirmaseră prezența. M-am dus, totuși, spre recepția hotelului, să văd dacă nu sunt cumva acolo. Ce bucurie când i-am întâlnit pe culoar, venind în grup, fiecare cu o băutură în mână! Se întâlniseră la pub-ul din hotel și așteptaseră să se facă ora. Abia că se și cunoscuseră, deoarece fiecare venea din zone diferite ale Irlandei. Extraordinar popor, iar poeții îl reprezintă cel mai bine! Din cei 20 de poeți incluși, 15 au fost prezenți la acest eveniment, și fiecare dintre ei a avut măcar un cuvânt frumos de spus.
Daniela Jurj, vice-președinte al organizației Romanian Community of Ireland, partener al nostru la acest eveniment, a prezentat fiecare poet în parte și le-a înmânat câte două exemplare din volumul Blackjack și o revistă Singur, în care toți cei 20 de poeți au fost incluși cu câte o poezie. Pe lângă engleza impecabilă, Daniela a dat dovadă de un rafinat simț al umorului, făcând deliciul audienței.
Un al șaselea moment a fost cel al interpretei de muzică populară Cristina Marinescu Țărean, care a încântat nu numai prin costumul popular din zona Sibiului, ci și prin talentul muzical, pe care noi l-am remarcat și promovat cu mult timp în urmă.
Aș putea spune că a mai existat un moment, al șaptelea, cel al horincii. Gabriella Țiplea lu’ Dăncușu a adus de pe meleaguri maramureșene licoarea făcătoare de minuni, pe care cu bunăvoință a servit-o celor prezenți, irlandezii îndrăgostindu-se total de horincă și de poporul român.
Abia de-acum toată lumea a fost mulțumită.
Înainte și după toate acestea, a existat însă o bucurie neoficială și imposibil de cuantificat, care ne-a umplut sufletele de energie pentru cel puțin încă un an. Casa noastră nu a mai cunoscut nicicând o asemenea stare de exuberanță, voioșie și optimism, iar balconul a fost scena principală a tuturor acestor întâmplări, toți, în afară de mine, fiind fumători.
Exuberanța, deloc reținută, a lui Emanuel fiind receptată de tot blocul, n-a fost urmată de niciun reproș, atât de molipsitor fiind optimismul lui. S-a entuziasmat la fiecare idee născută în acele împrejurări și, cel puțin pentru o clipă, a considerat-o glorioasă. Așa a luat naștere și Partitul Unic al Siamezilor, uniți prin pronie cerească, de orientare a sensului giratoriu, cu platforma program declarată de bătut pasul pe loc, sloganul fiind „Noi nu înaintăm, noi facem o țară mai bună!” și motto-ul „Cap sau Pajură?”. Rând pe rând au fost introduși și apoi excluși, fără să ne intereseze părerea lor, alde Liiceanu, Patapievici, Pleșu, Goma și Hagi, în cele din urmă hotărându-se că nu avem nevoie de nimeni pentru a bate pasul pe loc, doar-doar va răsări busuioc!
Ne mai tempera Gabriella cu tensiometrul ei, care arăta numai enormități, și ne tăia subit sarea, alcoolul, grăsimile, nu însă și cheful, pentru că Partidul nu se lăsa intimidat.
Dăncușu, fiind el reținut din motive bine întemeiate de la alcool, se îmbăta din nesecatul izvor al cuvintelor și ne încânta cu veselia totală și râsul hâtru de cunoscător al tuturor sensurilor știute, neștiute și giratorii, împărtășindu-se din această cunoaștere până și vulpoiul, care nu s-a dezlipit de sub balconul nostru.
Trecute sunt acum acele zile, însă ecourile bucuriei încă se mai lovesc de pereții apartamentului nostru, iar în Irlanda se știe acum cât de frumoși sunt oamenii la Dublin, de oriunde ar veni ei.

Viorel Ploeșteanu
31 iulie 2016

Published inArticole

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *