Skip to content

Dreptul de a-ți bate joc

 

 

Un drept obținut după mii de ani de civilizație este acum desconsiderat de majoritatea concetățenilor noștri.

Abia la 1918 s-a obținut dreptul de vot universal, numai pentru bărbați, însă. În 1938 obțineau drept de vot și femeile, însă numai cele trecute de 30 de ani. Adevăratul vot universal în România, respectiv pentru toți cetățenii care au împlinit 18 ani, indiferent de sex, etnie sau orice altă diferențiere, vine în 1948, printr-o lege dată de comuniști.

Omul simplu a trăit milenii de-a rândul cu obida că el nu are niciun cuvânt de spus în societate, că domnii îi hotărăsc soarta și-l asupresc, el neavând altceva de făcut decât să rabde. Se mai răzvrătea când îi ajungea cuțitul la os, dar asta nu aducea vreun rezultat pozitiv. Ba chiar mai pierdea din puținele drepturi pe care le avea.

Omenirea a evoluat și, treptat, oamenii au început să obțină dreptul de a decide cum și de cine să fie condusă societatea. Francezii, cum altfel, au fost primii care au adoptat votul universal (pompos denumit așa, pentru că tot la partea bărbătească făcea referire), la 1792. Suta aia de ani, de care se tot face vorbire că am avea-o în urma Occidentului, aici se justifică din plin. E drept că a doua țară care a adoptat votul universal a fost Elveția, abia la 1848, deci lucrurile nu au fost deloc simple.

Dacă vorbim despre drepturile românilor din Transilvania înainte de 1918, nu prea avem ce vorbi, pentru că ei nu aveau nici drepturi politice, nici religioase. De altfel, nici despre alte multe libertăți nu poate fi vorba.

Asta e istorie. Iată că Europa a ajuns la apogeul ei socio-politic, timp în care tot omul are drepturi și libertăți egale, așa cum nu s-a mai întâmplat vreodată în întreaga istorie a omenirii. Așa cum românii nu au mai avut vreodată. Vorbesc despre toți românii.

În decembrie ’89 chiar am crezut că, gata, vom putea să ne decidem singuri soarta. În iunie ’90 ne-am revenit rapid din visare, când ni s-a demonstrat că sistemul nu se schimbase, și ar fi trebuit să continuăm lupta, dar am fost slabi. Și slabi am rămas de-atunci, pentru că sistemul s-a dovedit a fi mai puternic decât noi. Mulți am plecat. Mulți ați rămas, dar, de-aici sau de-acolo, tot românește simțim și ne pasă. Sau ar trebui să ne pese. Nu poți spune că-ți pasă dacă nu ai nicio reacție atunci când ai putea să te exprimi prin vot. Mulți spun că votul nu e obligatoriu și au dreptul să nu meargă la vot. Spuneți-le asta și celor de dinainte de 1918. Eu cred sincer că votul ar trebui să fie obligatoriu. Atâta timp cât, vrei nu vrei, trăiești într-o țară, într-un sistem, trebuie să alegi cum și de cine să fie condusă, pentru o perioadă de timp, acea țară. Sigur, ai și opțiunea de a-ți anula votul, ceea ce ar trebui să fie un semnal clar pentru clasa politică, în cazul în care un procent mare ar alege să anuleze votul.

Cum poți, în cazul în care nu îți exprimi votul, să critici sistemul de sănătate, învățământul, administrația, infrastructura și tot ceea ce te înconjoară și te afectează? Cu ce drept? Cu dreptul asumat de a-ți bate joc de vot, de tot și de toate?

 

14 mai 2019

Published inArticole

Be First to Comment

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *