31 august 2019
Limba este mijlocul prin care oamenii unei comunități comunică între ei pentru a se face înțeleși. Prin cuvinte oamenii numesc locurile în care trăiesc, obiectele de care se folosesc, animalele și păsările care le îmbunătățesc traiul, dar și sentimente, fie ele de bucurie, supărare, dragoste sau jale. De aceea limba capătă identitate la fiecare popor, pentru că îl reprezintă și exprimă trăirile acestuia în mod propriu.
Sigur că, de-a lungul istoriei, limbile pământului s-au schimbat și îmbogățit continuu, datorită mișcărilor de populație sau descoperirilor tehnologice, acest lucru luând amploare în ultimul secol, când știința a evoluat amețitor, apărând sumedenie de termeni noi, care denumesc lucruri, acțiuni sau meserii. Acestea sunt neologismele, care desigur, îmbogățesc limba, însă în mod firesc ele iau locul altor termeni care sunt uitați sau folosiți foarte rar și devin arhaisme cu o rapiditate halucinantă. Dacă, nu cu mult timp în urmă, numeam arhaisme cuvinte folosite în urmă cu o sută de ani, acum putem spune că acest lucru se întâmplă cam după o singură generație, atât de necunoscute le sunt copiilor sau chiar tinerilor.
Așadar, putem spune că limba se îmbogățește, dacă în același timp multe dintre cuvinte se pierd prin nefolosire sau inactualitate? Evoluție da, desigur, pentru că este firesc, însă fondul de cuvinte folosit rămâne cam același, mai mare sau mai mic, în funcție de cultura fiecăruia.
Despre regionalisme iarăși nu mai putem vorbi ca în urmă cu o generație, pentru că libertatea și rapiditatea de mișcare au afectat și acest lucru. Oamenii călătoresc foarte mult și aduc cu ei limbajul modern și… universal, pe care și oamenii locului îl preiau, căutând să fie în pas cu lumea. Desigur, tehnologia a pătruns și la sat, televiziunea, internetul și telefonia mobilă nemaiavând secrete nici măcar pentru cei mai în vârstă, iar odată cu acestea s-a petrecut și înnoirea limbajului.
Au dispărut meserii și uneltele care ajutau la efectuarea lor. Au dispărut instituții. Au dispărut obiecte de uz casnic sau de îmbrăcăminte, în locul lor apărând altele noi, făcându-le uitate pe cele dintâi.
Putem vorbi despre o tendință serioasă către limbajul universal, mai cu seamă în spațiul online. După cel De-al Doilea Război Mondial, Marin Preda, referindu-se la amploarea pe care o luase industrializarea sub noul regim politic, spunea că timpul nu mai avea răbdare. Imaginați-vă ce-ar spune acum, în era internetului! Poate, că timpul a luat-o razna. Sau, mai rău, că a dispărut noțiunea de timp, așa cum o știa el. Limbajul în spațiul internet este aproape universal, dar, ceea ce este mai grav, este faptul că se pierde funcția umană de a comunica prin cuvinte. Folosim cu disperare abrevieri, semne sau imagini (emoticoane) care nu ne reprezintă, ba chiar ne depersonalizează.
Este cert faptul că tehnologia influențează stilul și ritmul de viață. Datorită descoperirilor științifice omul a câștigat enorm în viteza de deplasare și de asimilare a cunoștințelor, pierzând în schimb tihna. Sigur că oferta este extrem de tentantă încât rareori conștientizăm că ne lipsește această tihnă. Aproape că a ajuns să fie considerată un păcat, o lene, însă fără această stare de meditație nu putem evolua spiritual. Marea majoritate a oamenilor preia cu repeziciune informația, fără a face o analiză a devenirii, iar în felul acesta se pierde baza acumulărilor de veacuri: limbă, tradiții, port, într-un cuvânt identitatea, pentru că da, limba unui popor îi păstrează acestuia și-i dă identitate.
Fiecare dintre voi veniți din colțuri diferite ale României. Fiecare zonă a țării are propria identitate și particularitate a limbii, a portului și obiceiurilor. Curios, însă toți ceilalți, chiar dacă din zone diferite, cunosc aceste particularități și le îndrăgesc, pentru că ele vin din același fond străvechi și au căpătat specific de-a lungul anilor. Totuși, copiii noștri, veniți în Irlanda de mici sau născuți aici, mai conștientizează importanța acestor particularități? Se mai consideră a fi aparținători ai acestora? Se mai revendică la tradițiile acestui neam? Știu, este o epocă a globalismului, însă nu ne obligă nimeni să ne uităm limba și să ne abandonăm tradițiile, așa că asta ar trebui să fie preocuparea fundamentală a părinților: păstrarea și transmiterea limbii române, iar odată cu ea a patrimoniului spiritual.
ca un răsărit
limba română în casă îmi crește
ca o floare perenă
ca o floare în mine
și dorul
acasă mereu mă găsește
și chiar dumnezeu
când în casă îmi vine
el tot limba română
cu mine vorbește
cum știi tu iubito
când îți lași mâna-n mână
că-i tot o sintagmă
din limba română
iar dacă
și lacrima ochiu-ți găsește
va plânge cuminte
și curat românește
ca un copac
peste noi crește limba română
în umbra lui viață
scrijelim în țărână
înmuiem în cer stele
înmuiem dimineață
cum răsăritul cu pământul
limba cu noi se învață
Viorel Ploeșteanu
Be First to Comment