Skip to content

Lumi

2016-05-02 19.52.15

 

Ce-i cu tine bă, prăpăditule, de crescuși tu așa, pe un petec de pământ, în mijlocul asfaltului? Ce-oi vrea tu să faci pe lumea asta, că poame nu cred să dai vreodată? Oi arăta tu ca un pomișor, dar se vede cu ochiul liber că nu ești altceva decât un boschet apărut din întâmplare, că nu văd de ce te-ar fi plantat cineva aici, fără nicio noimă, în mijlocul betoanelor. Ia uite cum te bate vântul! E clar că nu-i nimic de capul tău. Ori crezi că dacă vezi sute, poate mii de mașini, care trec zilnic pe lângă tine, te și pricepi la tehnică? Sau poate îți închipui că-i cunoști pe oamenii care le conduc! Ei nici măcar nu te văd mă, pricăjitule. Ei nici nu știu că exiști. Și dac-ar trece cu mașinile peste tine, ar înjura bordura, nu pe tine. Uite și la ciorile astea de-și fac veacul pe-aici! Cunosc toți stâlpii din parcarea asta imensă, pentru că, din când în când, se așează în vârful lor, dar de tine niciuna nu-și amintește, că nici măcar o umbră ca lumea nu faci. Stai și tu aici și-ți agiți crenguțele alea când bate vântul și-ți închipui că faci spectacol, dar vântul nici măcar nu știe că te mișcă. Noroc că, p-aci prin Irlanda, nu sunt câini vagabonzi, că rușine mai mare n-ar fi fost să vezi că nici măcar unul nu ridică piciorul la tine. Ești un nimic, boschetule, asta ești. Un nimic mic. Măcar de-ai fi fost unul mare, te-ar mai fi înjurat câte-un prost, împiedicându-se de tine! Mă mir că te bag eu în seamă. Ce-ar fi să te smulg eu din petecul tău de pământ, să te scap de nimicnicie? Ți-aș face un bine. Ia uite, ce rădăcini tari ai! N-ai fi zis, dar îți vin eu de hac. Așa. Băi, dar ce groapă mare ai făcut! Și ce de gândaci în groapa asta! Ha, cum fug ca bezmeticii! Uite și câteva furnici care merg încoace și-ncolo pe trunchiul tău pricăjit! Văd că ai și-o gărgăriță. Gărgăriță-riță, zboară-n poieniță… Hai c-am înnebunit! Ce, mai sunt copil? Ei, la un păianjen nu m-așteptam să-și întindă capcana între crengile, adică ce zic eu, între crenguțele tale. Ce crede el că-i poate pica în plasă aici, într-o lume atât de mică? Ce s-o fi întunecat așa afară? Unde s-o fi ascuns soarele ăla, că mai devreme nu era urmă de nor pe cer? Ei da, ăsta este un spectacol grandios, cum desenează fulgerele jocuri de lumini pe imensitatea cerului întunecat. Hait, că m-a lovit! Omul căzu cu fața în pământul reavăn care, amestecat de picăturile mari de ploaie, începuse să devină o clisă. Furnicile și gândacii își căutară adăpost în nările mari și adânci, explorând noile teritorii.

 

2 mai 2016

Published inProză scurtă

Be First to Comment

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *