Skip to content

Optimismul din spatele realității Gabrielei Căluțiu-Sonneberg

Prefață la Vine seninul II

Pe scriitoarea Gabriela Căluțiu-Sonneberg o cunosc de mult, încă de la începuturile revistei Itaca Dublin, unde este redactor și scrie cu regularitate, dar și din lectura articolelor sau prozelor scurte apărute în alte publicații culturale din diaspora românească sau din cărțile ei. Am avut chiar bucuria să primesc, cu autograf, cărți anterioare, cum sunt Bolero, Metoda pătrățelelor sau Vine seninul, volumul I, așa că lectura volumului al doilea din Vine seninul, oferit cu generozitate spre publicare editurii noastre, nu a făcut decât să-mi confirme ceea ce știam deja, anume că Gabriela este o scriitoare care stăpânește cu prisosință procedeele literare și, grație culturii bine consolidate, poate să surprindă și să redea credibil subiecte de mare actualitate într-un mod care să atragă cititorul și să-l convingă că are în față o carte care merită să stea pe raftul bibliotecii sale și să fie recitită oricând cu aceeași plăcere.
Optimismul din literatura Gabrielei Căluțiu-Sonneberg, deși proza sa este o descătușare a scrierii realiste, sau tocmai din această cauză, ajută cititorul să-și limpezească gândurile și să vadă sau să aprecieze binele, lumina, liniștea în pofida contrariului lor, care ni se arată cu claritate, însă numai ca o treaptă pe care trebuie să te urci pentru a vedea dincolo. Dincolo de orice, fie un obstacol, o limită, o știre falsă sau propria neputință. Gabriela Căluțiu-Sonneberg, fără a părea că ne dă lecții, ne arată, prin crochiurile incluse în acest volum, cu o subtilă nonșalanță de atent observator și priceput narator, cum să interpretăm pozitiv lucrurile și evenimentele din jurul nostru. Oralitatea scriiturii este secretul marilor romancieri, a prozatorilor, în general, iar Gabriela Căluțiu-Sonneberg stăpânește cu deplină siguranță acest procedeu literar, care poate părea atât de simplu, dar este atât de greu de folosit în convingerea cititorului! Gabriela Căluțiu-Sonneberg are abilitatea de a risipi ape învolburate, ce par de netrecut, apropiind, prin ceea ce scrie, malurile dintre oameni, făcând punți din cuvinte alese cu grijă și folosite întru apropierea oamenilor, în aducerea la suprafață a ceea ce este bun în fiecare.
Lirismul nu este atributul forte în scrierea Gabrielei Căluțiu-Sonneberg, deși omul din spatele scriitorului este unul extrem de sensibil. Poate că, dacă ar fi scris poezie, altfel ar fi stat lucrurile, însă Gabriela Căluțiu-Sonneberg a ales proza și știe să se distanțeze de sentimentalisme exacerbate, deși în spatele fiecărei fraze se ghicește delicatețea omului bun.
La fiecare dintre povestirile Gabrielei Căluțiu-Sonneberg, indiferent de tema aleasă, vei simți, la un moment dat, în timpul lecturii, sau chiar după ce ai terminat-o, o fulgurație filosofică ascunsă în spatele cuvintelor și relevată brusc, nu de vreo concluzie a autoarei, ci de rezonanța ideilor care au găsit ecou în mintea și în sufletul tău.
Pentru că Gabriela Căluțiu-Sonneberg este un om european, care trăiește, mai mult sau mai puțin, în trei țări diferite și poveștile sale acoperă subiecte universale, ceea ce vom găsi în acest volum ne va dezvălui un imbold, poate ascuns, al autoarei de a privi ansamblul acestor crochiuri ca pe un exercițiu identitar, nu neapărat ca apartenență la o națiune, pentru că umanitatea, sau cel puțin Europa, are alte repere acum, ci, mai degrabă, ca poziționare a omului față de viață, de ceilalți oameni și de timpul în care trăiește. Desigur, într-un fel sau altul, povestirile converg în jurul nașterii și timpului de formare al scriitoarei, România și, îndeosebi, locurile natale din zona Sibiului.
Efemeritatea individului nu pare să aibă o pondere de luat în seamă, mai ales că, în dihotomia viață-moarte sau bine-rău, omul este personajul central, iar toată construcția acestui volum se axează pe timpul prezent, de aceea cititorul este atras cu toată ființa în observațiile Gabrielei, pentru că se va regăsi în majoritatea situațiilor, implicat sau ca simplu observator. Misterul din interiorul ființei umane nu este văzut de autoare ca o mirare, mirarea filosofică, ci numai ca un spațiu de explorat și exploatat, și asta face aici, ne servește, indirect, folosindu-se de situații cotidiene, mostre de noi, de oamenii de lângă ea.
Autor consacrat, Gabriela Căluțiu-Sonneberg are deja un teritoriu bine definit în literatura română, pe care, cu fiecare volum, poate că nu îl lărgește, însă cu siguranță îl îmbogățește prin noi ornamentații stilistice, adăugate pe un schelet bine definit. Poate că, literatura Gabrielei Căluțiu-Sonneberg, este, mai degrabă, un copac tânăr și puternic, care an de an ne surprinde cu o coroană mai bogată, mai spectaculoasă și mai demnă de atenția cititorului. Copacul acesta este o Sagrada Familia a Gabrielei, iar fiecare dintre noi este un ornament care o îmbogățește prin lectură.

14 aprilie 2022

Published inArticole

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *