Skip to content

Lună: decembrie 2016

50. închinare

același drum aceiași oameni și toate par a fi la locul lor de prin păduri nimic nu mai răzbate de parcă toate s-ar fi stins demult cu ultimul cartuș al ultimului vânător și-atâta liniște-i cuprinsă toată în pașii mei târșiți și obosiți o duc cu mine și nu-mi e povară e chiar balsam după atâta zbucium și-atâta rătăcire fără rost…

48. pași adăugați

am lăsat drumul știut și am luat câmpia în piept cu tot curajul din tinerețe ce aventură ce nobilă lucrare îmi făcusem cu un lucru atât de simplu nu-mi stingeau lumina din ochi nici ruinele ce le-ntâlneam uneori nici apele secate numai ușor o umbreau cioturile unor foste păduri dar și peste acestea puteam trece ca și peste urmele înfipte…

47. certitudini

stătea un om sub un copac iar din îmbrăcăminte n-am reținut decât că avea pălărie și pentru că era toamnă l-am surprins numărând frunzele ce cădeau mi-am spus că ăsta chiar e un om și nu pentru că strângea frunzele în grămezi de câte-o sută nici pentru că la pălărie prinsă sub panglică avea o pană de dropie ci pentru…

46. absolut

undeva oamenilor li se făcuseră gâturile lungi ca de girafă numai că picioarele ei bine picioarele și le lăsaseră scurte ba chiar și le îndesau sub ei pentru că nu mergeau nicăieri nici chiar din propria bătătură nu ieșeau însă știau totul nu pentru că ar fi avut gâturile lungi ci după ureche din auzite și nimeni nu putea să…

45. compoziție

ploua abrupt și total numai din sus în timp ce gândurile creșteau parcă din pământ îmi treceau prin trup ca o transfuzie devenind ale mele făcându-mă ale lor o biată cochilie înconjurată de apă cine știe de ce un oftat m-a făcut vulnerabil amestecându-ne într-o neînțeleasă compoziție de pământ de suflet și de apă   8 decembrie 2016

44. oxigen

cerul apăsa ca o plapumă grea o respirație la cinci pași era tot ce-mi puteam permite valorile s-au răsturnat și se dau cap în cap ca berbecii nimeni nu mai evaluează am intrat în pădure ca într-o vizuină liniștea a început să prindă contur abia când am înțeles că scorburile mici din copaci sunt simboluri explicite de oxigen   6…