mă târam anevoie
ca un rănit în lupte lungi și grele
pe drumul întoarcerii
nu mai luam seama la nimic
nici oameni
nici case
nici păduri
toate îmi păreau mici
jucării stricate în podul uitării
numai imaginea ta îmi era înainte
cât cerul și pământul la un loc
chemându-mă într-o limbă străveche
chemându-mă pe numele ce mi l-ai dat
dinainte să mă nasc
acasă
18 noiembrie 2016
Be First to Comment