Descântec de ciocârlii

Într-o seară Dumnezeu a venit în grădină

Am stat amândoi sub un măr și-am tăcut

Era liniște, înserarea mușca din lumină

Eu în mână uitasem un măr început.

 

Din tăceri în tăceri s-a făcut întuneric

Era parcă întâia noapte în noi

Dintre fire de iarbă creșteau rouăle sferic

Iar din măr se duceau sâmburi doi câte doi.

 

Un surâs, o mirare, s-a făcut dimineață

Ninge alb dintr-un măr într-o coamă de cal

C-un sughiț speriat ciocârlia dezgheață

Întunericu-nfipt ca o barcă în mal.

 

10 mai 2016