Skip to content

Viața ca o mirare

 

 

Au fost trei evenimente în Dublin la acest sfârșit de săptămână.

Primul dintre ele, consacrat deja, a fost Festivalul Internațional de Film de Scurt Metraj și Muzică Dublin, produs de către Florian Zapra, aflat la cea de-a VII-a ediție. Ca de fiecare dată, festivalul s-a bucurat de o prezență extraordinară, 500 de filme fiind înscrise, din care au fost selectate pentru proiecție un număr de 116, care au rulat la Cineworld, The Generator, iar în ultima zi, duminică, la Sugar Club, unde a avut loc și ceremonia decernării premiilor. Sâmbătă a participat și Excelența Sa, Ambasadoarea României la Dublin, doamna Manuela Breazu, care a ținut să vizioneze filmul My best friend, al regizorului român Cătălin Bugean.

Cel de-al doilea eveniment a fost concertul susținut la The Civic Theatre, în Tallaght, de către Nicu Alifantis și Mihai Neniță.

În fața unui public de aproape 300 de persoane, cei doi artiști au adus o odă a bucuriei închinată muzicii și dăruită fără conveniențe audienței. Cu muzica lui Nicu Alifantis am crescut și am iubit-o de două ori mai mult atunci când am descoperit și poezia, numai că, în această seară, am trăit împlinirea muzicii, a bucuriei și a iubirii, pentru că am gustat din toate acestea alături de Doria. Nu cred că mai există cuvinte de laudă care nu s-au spus despre artistul Nicu Alifantis, așa că nu voi spune decât “Mulțumesc pentru această minune de seară!”

Despre Mihai Neniță, spre rușinea mea, nu am știut nimic înainte de a fi anunțat și promovat acest spectacol. Este colosal tipul. Ireal de talentat și producător de real spectacol. Mai întâi m-a surprins vioara lui albastră, de o formă ciudat aerodinamică, de mă întrebam dacă nu cumva o fi vreo marcă de McLaren Mercedes ori Ferari. Eu sunt mai conservator și le prefer, fără a mă pricepe neam la așa ceva, pe cele clasice, reci. Ei bine, când am văzut că are și pedale, pian fiind sigur că nu e, am început să cred că e chiar de la Formula 1. Și era, probabil, pentru că înregistra și apoi reda, în cadrul aceleiași melodii, ritmuri pe care i le dicta maestrul. Impresionant. Cum impresionantă este și nebunia artistului. O nebunie cam ca a personajelor lui Fănuș Neagu. Nu știu de cine să mă bucur mai mult, de Nicu Alifantis ori de Mihai Neniță. De amândoi, desigur, pentru că împreună au realizat un spectacol extraordinar.

Nici publicul nu a fost mai prejos, de această dată fiind la înălțimea artiștilor de pe scenă, reacționând parcă pe aceeași partitură. Bravo!

Bravo și Romanian Community of Ireland pentru încă un eveniment cultural de înaltă ținută!

„Ce bine că ești! Ce mirare că suntem!”

Cel de-al treilea eveniment a fost Referendumul.

Published inArticole

Be First to Comment

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *