Skip to content

Ziua Limbii Române la Dublin și inocența lui Dan Tudor

 

 

Omul are, prin natura lui, obsesia de a strânge lucruri, de a agonisi, iar unii dintre noi ducem această particularitate la extrem. Este adevărat că nu toți avem apetit pentru aceleași lucruri. Nu toți voim bogăția materială, deși, dacă e să fie, nimeni nu-i dă cu piciorul.

Sunt momente, totuși, când ne dăm seama că vrem și altceva decât răsfățul material și atunci ne întoarcem la valorile culturale moștenite din generație în generație, de care deseori uităm. Uităm și că avem obligația să fim măcar purtătorii lor, dacă nu ne putem aduce aportul creației. Scriu asta cu amărăciune, nu pentru cei care vin cu tot sufletul și întreaga simțire la evenimentele comunității care sărbătoresc fie cultura română, fie identitatea națională (lucru deloc perimat, cu toată această universalizare). O scriu pentru acei care o fac din fățărnicie și pentru cei care absentează cu dezinvoltură, căutând motivele altundeva decât în sufletul lor. Aceștia sunt niște rătăciți, care nu au repere și sunt ancorați prea puternic în material. Îi ascult sfatul lui George și nu zic mai multe de rău despre asta, deși nu are nicio legătură cu evenimentul în sine, ci cu noi, cu oamenii comunității. Sigur că observația se referă la ansamblul evenimentelor culturale.

Astăzi însă, am avut sărbătoare. Romanian Community of Ireland s-a străduit și de această dată să aducă în fața publicului oameni de cultură și artiști din sânul comunității, pentru a sărbători și noi, chiar dacă departe de țară, Ziua Limbii Române, limba în care ne-am născut și în care simțim. Astfel ne-am putut bucura de măiestria pianistului Eduard, de dansurile populare prezentate de către grupul de copii Busuiocul, coordonat de Camelia Cazacu, de programul oferit de copiii coordonați de profesoara Anca Borzași, care au recitat poezii, o bucurie fiind momentul în care am reascultat balada Miorița. Grupul de copii Trăistuța, coordonat de Cristina Țărean, ne-a încântat cu câteva melodii din folclorul românesc, cea mai înaltă dintre fetițe fiind cu adevărat talentată.

Din partea bisericii Betania am avut două momente deosebite, o melodie și un moment poetic.

Eu, fiind desemnat de doamna directoare Doria Șișu să susțin un moment din partea revistei Itaca, am prezentat un material despre ceea ce cred eu că înseamnă să te fi născut în limba română, după care am dat citire versurilor scrise de Silvia Chicoș, scriitoare din Irlanda.

Ei bine, după toată această introducere, evenimentul s-a bucurat de participarea actorului Dan Tudor, care a jucat piesa “Inocentul”, într-un singur personaj, scrisă de Ion Băieșu și regizată de fiul autorului, Radu Băieșu.

Iubitorii de teatru din Irlanda s-au mai bucurat de prezența actorului Dan Tudor la Dublin și chiar participarea a fost numeroasă, iată însă că astăzi, deși spectacolul le-a fost oferit gratis, prin bunăvoința RCI-ului, oamenii, din păcate, nu prea s-au înghesuit.

Și să mă ierte George, dar nu pot să n-o zic! Și să mă ierte și cei care cândva s-au sensibilizat, afirmând, peiorativ, că suntem public de matineu. Domnule, nu ai obișnuința evenimentelor culturale, că nu te-a învățat nimeni și nici nu ai mai văzut, și ai înțeles greșit ce însemnă dreptul la libera exprimare, dar chiar nimic din ființa ta nu îți șoptește: “Alo, cumetre, ciocu’ mic! Aici se produce un act cultural. Se joacă teatru. Nu, nu în sensul de miștocăreală, cu care ești obișnuit. Aici se comite un act artistic. Respectă, dracului, strădania artistului și a organizatorului de a-ți oferi ție cultură gratis!”

Sigur că pe mine mă ia valul, pentru că mojicia asta mă dă peste cap, însă actorul de pe scenă a fost mult mai diplomat și cu tact când le-a explicat unora că nu se poate juca în condițiile astea, deși părea jenat că trebuie să facă acest lucru, iar eu mă simțeam și mai jenat de jena lui. La sfârșit încerca să ne explice nouă că trebuia să facă acea observație. Auzi, tot el să se scuze! Atunci m-am simțit eu jenat de o cronică pe care a trebuit s-o scriu la un moment dat, deși, zic eu, au fost observați strict la ce s-a întâmplat atunci. Fără ură viscerală, fără chestiuni personale. Lucruri strict pe subiect și nimeni nu ar trebui să le ia prea personal. Sigur că m-a bucurat că amândoi, atât eu cât și Dan Tudor am reușit să trecem elegant peste acel episod și să ne bucurăm împreună de ceea ce ne-a adus astăzi alături, sărbătoarea Limbii Române.

Și una de culise. Scenariul prevedea ca personajul să mănânce mici (mititei). În mărinimia inocenței lui, actorul i-a împărțit cu noi la final. Cu toată recuzita: pâine, muștar, scobitori. Berea o băuserăm în pauză.

Am putut achiziționa (pe datorie, e drept!) dvd-ul piesei de teatru, așa că voi reuși, totuși, s-o văd.

 

Published inArticole

Be First to Comment

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *