Skip to content

Autor: Viorel Ploeșteanu

12. această pădure

  cruci de-o parte și de alta în umbra lor păsări dorm de amiază albastru pare copacul de pe colină semeț ca un străjer în cetate privind cu îngăduință la trecerea unor socotitori printre rânduri în toată această pădure de cruci degeaba caut una să-mi poarte numele   19 august 2016

Era să piară

  Doriei   Mi-am strâns la piept un gând uitat de-aseară, Un gând fugit și rătăcit prin vise. Mi s-a părut o clipă că-i pe-afară Tot legănând ferestrele deschise.   Era un gând ce nu-și găsea astâmpăr. L-aș fi gonit și l-aș fi vrut aproape. Când am decis un jgheab de-argint să-i cumpăr El nu venea, nebunul, să se-adape.  …

10. ca un hârșâit de coasă

  după atâta cenușiu și după nopți vândute dimineții ca o sărbătoare s-a luminat drumul înfigându-se într-o pajiște cu flori sălbatice la umbra fiecărei culori era o lume și un cântec de-l ascultau poeții nicăieri n-a fost mai mare bucurie căzută glorios în liniștea unui hârșâit de coasă drumul ieșea semeț dintre atâtea victime ale imaginației tăind în două ultimul…

9. de-i pierzi printre degete

într-un oraș oamenii erau mici atât de mici că-i scăpai printre degete era un oraș nisipos și-l cerneai de parc-ai fi căutat aur neștiind că înainte de tine un aurar faimos strânsese toate bogățiile din lume și făurise un tezaur pe care din neștiință sau poate din teamă l-a îngropat la rădăcina unui copac în umbra căruia se știe nu pot crește decât oameni mici de-i pierzi printre degete   13 august 2016

8. o nouă trecere

într-un sat toate gardurile erau joase palate uriașe păreau casele din spatele lor deși în paragină le țineau în viață niște umbre de câini ascunși în umbra unor cotețe în rest era liniște numai uneori câte-un olog traversa drumul grăbit ridicând praful până hăt deasupra gardurilor de-i trebuia o veșnicie să se reașeze așteptând apoi răbdător o nouă trecere   12 august 2016

7. palmele făcute căuș

un ecou îmi era mersul al unui vis în care eram calul fără de voinic fără vreun ideal ori cel puțin cu tragere de inimă către sefeuri în care orice se poate întâmpla dar nu unui cal sălbatic lăsat în urmă de-ai lui nu-i rămâne decât să-și lepede în goană mirările stârnind ecouri spirală din care să-și facă repere un voinic în căutarea dimineții adunate în palmele făcute căuș   5 august 2016

6. la o aruncătură de piatră

oricât ar fi cerul de sus în zare tot întâlnește pământul din deal în deal coborând uneori în albii de râu sunt tot mai aproape de orizont uitând să măsor zarea din urmă când am întâlnit în amurg omul am știut că vom face un târg pentru un buzunar de pietre l-am lăsat să-mi numere pașii din urmă   de-acum orizontul va fi mereu la o aruncătură de piatră   3 august 2016

5. sub tălpile goale

drumul o apucase spre răsărit în zare se vedeau ca lumânări umbrele unor plopi desenați în creion departe în acest întuneric lumina o singură fereastră cu fiecare pas prăbușeam copacii carbonizați și-n urmă se scriau povești ce vor fi crezute cândva de istorici se făcuse târziu când am ajuns fereastra era deschisă spre lumina de-afară sub tălpile goale striveam amestecându-le în colbul stătut coji de ouă roșii de la o altă înviere   31 iulie 2016

Frumoși mai sunt oamenii la Dublin!

Pe Ștefan Doru Dăncuș l-am cunoscut într-un început de vară, la pensiunea Pibuni din Galați, unde se organizase o tabără de creație cu lansare de volume colective. Era în 2010, ultima mea vară petrecută în România, înainte de a mă „face” irlandez. În tabăra aia, după mine, Dăncuș era cel mai mare scriitor, deși cel mai mult ne-a încântat cu…