Skip to content

Categorie: Articole

În mii de ani, Omul a evoluat un pas. Mic.

Când spun Om, mă refer la specie, fără a face deosebire între exemplarele mai reușite fizic sau intelectual și cele mai puțin dotate. Până la urmă, cred că este vorba despre o înțelepciune la care ajunge fiecare individ, folosindu-se de plusurile și minusurile pe care le are, capacitatea de a înțelege lucrurile și a se raporta la ele. Apoi, fiecare…

De ce să-mi iau bilete la Damian Drăghici și Frații?

De când cu marea emigrare românească, pretutindeni pe globul pământesc (avem la revista Itaca scriitori colaboratori de pe toate continentele!), oferta culturală în diaspora, venind dinspre patria mamă, este extrem de bogată, acoperind mai toate gusturile, de la muzică clasică, populară și ușoară, teatru, artă plastică, lansări de carte etc. până la, sigur, nu se putea altfel, manele. Sau poate…

Dragobete la Dublin, un eveniment marca Itaca

Revista Itaca Dublin a organizat un alt eveniment cultural de Dragobete, cu un program divers, cu poezie, muzică și dans, cu invitați de seamă, din rândul comunității, de peste hotare sau reprezentanți la nivel înalt ai Statului Român sau Moldovean în Irlanda, însă prezența cea mai așteptată a fost aceea a muzicianului Nicu Covaci, liderul formației Phoenix, care a întors…

Ziua în care România e frumoasă, iubită și respectată

Primul eveniment organizat de noul Ambasador al României în Irlanda, Excelența Sa, domnul Laurențiu Mihai Ștefan, s-a întâmplat să fie de Ziua Națională a României. Dornic să cunoască oameni din comunitățile de români stabiliți în Irlanda, domnul Ambasador a avut o activitate bogată în cele câteva luni de când se află în acest post, iar una dintre vizitele domniei sale…

Imagini cu scriitori

Cu Emanuel Pope și Dorina Șișu. Dublin, 16 iunie 2021   Cu Paul Vinicius și Alexandru Cistelecan. Dublin, 6 mai 2018.   Cu Daniel Onaca (Suedia). Dublin, Trinity Library, 6 mai 2018.   Cu Dorina Șișu și Emanuel Pope. Dublin, 4 ianuarie 2013.   Cu Emanuel Pope, Ștefan Doru Dăncuș și Emanuel Stoica. La Călmățuiu, Teleorman, 13 iulie 2017.  …

Constantin cel Mare – politică și religie

 Introducere   Dincolo de controversele apărute de-a lungul timpului în ceea ce privește viața și domnia lui Constantin cel Mare, ceea ce rămâne demn de luat în seamă, și trebuie luat în considerare de istorici, este importanța operei religioase a marelui împărat, operă care a influențat decisiv soarta omenirii, chiar din timpul domniei sale, dar mai cu seamă în veacurile…

Scriitori pe care i-am cunoscut (1) – Emanuel Stoica

Suedezul   Prietenia este percepută diferit, atât de la persoană la persoană, cât și de la vârstă la vârstă. În copilărie, lucrurile care te leagă de o altă persoană nu țin neapărat de pasiunile intelectuale, ci mai degrabă de conjunctură – vecinătate, colegialitate, sporturi etc. Din adolescență încep să se cearnă lucrurile și, în urma acumulărilor intelectuale, prieteniile se canalizează…