Lună: noiembrie 2016

poștașul se-ntorcea acasă cu geanta goală pe unde trecea făcea seară și aprindea luminile în oameni ei primeau acest dar firesc cum firesc am început…

îmi miroase-a pâine caldă coaptă în țestul bunicii azima aia pe care bunica făcea o cruce mare și o ungea cu roșii din care rupeam…

mă târam anevoie ca un rănit în lupte lungi și grele pe drumul întoarcerii nu mai luam seama la nimic nici oameni nici case nici…

în buza unei păduri furtuna doborâse cel mai falnic copac îl trăsnise mai întâi să-i sece inima trei zile am cioplit la el trei zile…

copii copii copii cu tălpile goale urcă mereu dealuri cu bucuria de a măsura zarea cu speranța de a o atinge vin mereu dealuri și…

este atât de târziu în oraș ceasurile toate s-au ghemuit în umbra clipelor în respirația șuierată a câinilor vagabonzi fără să știe dacă mâine va…

înfometat într-o pădure am întâlnit un copil mi-a dat din colțul lui de pâine și un măr a plecat zâmbind alături de cei doi lupi…

mergeau niște oameni pe drum fără dumnezeu n-aveau nici griji nici speranțe și nici de ce să se-ntrebe oh atât de liberă era viața lor…

oameni grăbiți cu mișcări dezordonate fac orașul să sufere și să prindă frică de oameni nu e timp pentru idile nimic nu se personalizează clipele…

nimic nu ne este mai familiar decât urletul hienei ni-l repetăm în gând tot timpul când ne revoltăm când urâm chiar și când ne e…