Când roua încă sta pe iarba Crescută-n fața casei mele Jucam cu viața Baba-oarba Și mai stingeam un rând de stele. Eu un copil, ea o nebună Ce nu stătea deloc la prinsă Trăgea cu praștia în lună Și m-am trezit cu fruntea ninsă. În urmă-mi umbra se adună. 19 februarie 2016
CINCI pentru OPT, interviu NIG Posted onoctombrie 15, 2014 Doamnelor şi domnilor, vă propun un interviu inedit. Un interviu care mi-ar fi plăcut teribil de mult să se desfăşoare live. Sunt convinsă că nu am fi rămas doar la câteva pagini. Am onoarea să stau de vorbă astăzi cuGabriel Gherbăluţă, proful de română, poet şi realizator de emisiune radio la Radio…
Dacă am ști că, de mâine, soarele nu va mai răsări, cu ce ne-am umple întunericul restului vieții noastre? Ce anume ar contrabalansa lipsa aparentă a oricărui orizont, pentru că știm, omul are o adaptabilitate extraordinară? Are puterea de a găsi subtrefugii în care să construiască lumi paralele, bazate pe reguli proprii, unde lipsurile și defectele personale ating nivelul…
Ai venit, Moș Nicolae, prin nămeții ‘nalți și reci În căsuța mea sărmană două clipe să-ți petreci. Ghetele, chiar de sunt rupte, să știi că le-am curățat Și am fost copil cuminte, de părinți am ascultat. De ți-e frig mai stai o clipă, mâinile să-ți încălzești. Știu, nu-i foc la noi în casă, dar un ceai călduț…
în burtă de peștoaice când icrele se crapă și se răsfață gândul în plete de poeți din miez de nucă verde și caii se adapă în scânduri de ulucă se scurg fluturii beți sub herghelii nebune se răscolesc ispite se-nseninează umbra departelui strămoș din picurări descântec se poleiesc copite ce șubrezesc cuvântul făcându-l cocoloș sub stele căzătoare se surpă epoleți…
Dacă încă mai râd, dacă pot să iubesc, Dacă luna e încă un bec neplătit, Dacă-n marea de răi unii încă zâmbesc Timpul nostru aici încă nu-i împlinit. Dacă munții sunt sus și-ncă apele curg Cu sfială, firesc, înspre modicul jos, Diminețile-mi sunt ca un vis demiurg Și poveștile-n noi din speranță se cos. Dacă încă iubim să mai mergem…
Ciara, bătrâna ce vinde ziare tușește ușor, își aprinde-o țigare în noaptea adâncă, bătrâna senină așteaptă lumina s-aducă lumină e Dublinul rece și strada pustie în fum de țigară ea pare-o stafie o viață întreagă trăită în stradă de nimeni văzută, pe toți să îi vadă sătulă să-nghită cu fum dimineața vecină cu moartea, străină cu viața își lasă toneta să…
a mai rămas din ce-am visat o umbră de visare și-un fluture fără aripi cu-o suliță-n spinare din câte stele am aprins pe ceru-atât de mare azi am rămas un diogen c-un rest de lumânare am să mă duc într-un talcioc să caut piatra care sunt eu cel vechi și de demult o umbră de mirare 3 august 2015
Îl strigasem pe nea Anghel și așteptam să iasă la poartă. Așa e obiceiul, strigi o dată și aștepți. După o vreme, dacă omul nu iese și nici nu răspunde, mai strigi o dată, ceva mai răstit, și iar aștepți. Dacă vezi că nici atunci nu răspunde și nici treaba pe care o ai cu el nu este așa…
A apărut un volum de poezie de care nu știe decât poezia însăși. Editurile “en vogue” nu ar fi publicat nicicând acest volum, nu din considerente valorice sau de altă natură, ci numai pentru că autorul este un personaj atipic. Da, zic personaj, pentru că într-o lume atât de artificială faci cu greu diferența între ceea ce trăiești în mod…