Categorie: Elegiile întoarcerii – poezii

în buza unei păduri furtuna doborâse cel mai falnic copac îl trăsnise mai întâi să-i sece inima trei zile am cioplit la el trei zile…

copii copii copii cu tălpile goale urcă mereu dealuri cu bucuria de a măsura zarea cu speranța de a o atinge vin mereu dealuri și…

este atât de târziu în oraș ceasurile toate s-au ghemuit în umbra clipelor în respirația șuierată a câinilor vagabonzi fără să știe dacă mâine va…

înfometat într-o pădure am întâlnit un copil mi-a dat din colțul lui de pâine și un măr a plecat zâmbind alături de cei doi lupi…

mergeau niște oameni pe drum fără dumnezeu n-aveau nici griji nici speranțe și nici de ce să se-ntrebe oh atât de liberă era viața lor…

oameni grăbiți cu mișcări dezordonate fac orașul să sufere și să prindă frică de oameni nu e timp pentru idile nimic nu se personalizează clipele…

nimic nu ne este mai familiar decât urletul hienei ni-l repetăm în gând tot timpul când ne revoltăm când urâm chiar și când ne e…

bătea un vânt turbat ca o cățea nefericită bătea degeaba copacii erau despuiați deja de frunze și de gânduri numai câteva ciori țineau piept urgiei…

  căzuse ultima zăpadă a lumii desigur imaculată și nespus de bogată un copil o păzea din mijlocul ei nemișcat cu o nuia de alun…