drumul devenise cleios greu ca un aluat nefrământat destul picioarele mi se afundau până în inima pământului iar când le smulgeam apucam între degete bucăți de timp le amestecam cu noroiul nostru de suprafață și le lăsam copiilor abandonați să facă din ele pitici de grădină să nu le spuneți că albă ca zăpada nu s-a mai trezit niciodată 25 iulie 2016
drumului se alătură mereu lupi tineri și plăpânzi lupi care învață repede să meargă ca oamenii care devin puternici și se strâng în haite uitând să urle uitând pădurea și legile firii uitând cerul și cărările luminate de lună dar ei nu au știut ei nu au știut că că nu mai e nicio scofală să fii om 24 iulie 2016
este un drum îngust de pământ peste pământul ăsta ascuns sub atâtea visuri care au ars o clipă intens făcându-se scrum și țărână este atâta liniște pe acest drum că poți auzi greutatea norilor scârțâind ca roțile unui car în timp ce vântul suflă greu din nările ultimilor boi ai acestei lumi ce trag după ei fără nicio grabă și niciun interes gândurile unor oameni care n-au trăit niciodată 22 iulie 2016
se făcuse târziu când am închis poarta cu grijă să nu scuture ultimele frunze din măr bruma amintirilor peste urmele ce m-or întoarce cândva acasă peste deal o pâclă amesteca drumul cu Calea Lactee și am știut încotro s-o apuc am știut încotro este fericirea deși acel deal era mormântul tumular al unor fericiri neîmplinite am trecut totuși…
Pe Adrian Melicovici, în carne și oase, l-am cunoscut abia ieri, însă pe scriitorul cu același nume îl știu de patru ani, de când se pregătea de marea aventură a vieții lui, și anume refacerea, într-o oarecare măsură, a drumului parcurs de Badea Cârțan cu mai bine un secol în urmă, făcând legătura între civilizația daco-română și mărturia istorică…
Acesta este un moment care, în memoria Universului, pentru o mână de oameni, va rămâne ca un moment al prieteniei, al iubirii, al prețuirii, al respectului și al binelui. Viața are grijă de toate. Ne oferă toate motivele și oportunitățile, numai să știm să le selectăm din imensitatea deșertică, aridă, care le amestecă cu banalul, cu micul și nimicul.…
Anul acesta, pe lângă obișnuitele proiecte (revista Itaca, Pergrinări, concurs ajuns la cea de-a VIII-a ediție, Distincțiile revistei Itaca, în 2016 încercând deja a doua ediție), Centrul de promovare Itaca – Dublin vine cu un proiect îndrăzneț, publicarea unui volum bilingv (româno-englez) de poezie irlandeză contemporană. Zic îndrăzneț pentru că nu e simplu să realizezi un proiect de așa anvergură…
Despre scriitori se vorbește, în general, folosindu-se o serie de tipare din care cu greu se iese și foarte puțini sunt aceia care-și creează propriul tipar, posibil model de urmat de către cei ce le vin în urmă. Cu atât mai mult se creează șabloane întru încropirea recenziilor, nefiind deloc lesne să dibuiești propria identitate a unei cărți și s-o…
http://interviuridinsuflet.blogspot.ie/#!
Omul, datorită faptului că unii dintre înaintașii săi au avut inspirația, îndemânarea sau, pur și simplu, li s-a insuflat ideea de a descoperi noi lucruri, are sentimentul lăuntric și foarte bine consolidat că el este specia cea mai evoluată de pe Terra, așadar, superior tuturor celorlalte vietăți din regnul vegetal ori animal, stăpân al lor, deci cu drept decizional…