Viorel Ploeșteanu Posts

  oamenii făceau grămezi frumos ordonate din cuvintele de peste zi de-o parte erau cele bune de cealaltă cele rele nu le număra nimeni erau…

  pământul respira în ritmul pașilor mei fără chef și la-ntâmplare ca o libelulă cu o singură aripă din senin au căzut toate frunzele un…

  când am ajuns la pădurea ucisă toamna își înfipsese ghearele în sufletele noastre ca într-un iepure speriat eram cu toții vinovați eram cu toții…

  pe marginea unui lac nu era nimeni erau pești care se uitau cu ochi bulbucați de pește la niște oameni mici cu burțile umflate…

  cruci de-o parte și de alta în umbra lor păsări dorm de amiază albastru pare copacul de pe colină semeț ca un străjer în…

  când am intrat în orașul luminos mi-am lăsat încălțările afară și soarele pălea în fața atâtor bogății și-atâta bunăstare de pe oricare clădire ai…

  după atâta cenușiu și după nopți vândute dimineții ca o sărbătoare s-a luminat drumul înfigându-se într-o pajiște cu flori sălbatice la umbra fiecărei culori…

într-un oraș oamenii erau mici atât de mici că-i scăpai printre degete era un oraș nisipos și-l cerneai de parc-ai fi căutat aur neștiind că înainte de tine un aurar faimos strânsese toate bogățiile din lume și făurise un tezaur pe care din neștiință sau poate din teamă l-a îngropat la rădăcina unui copac în umbra căruia se știe nu pot crește decât oameni mici de-i pierzi printre degete   13 august 2016