stăteau pe o piatră doi oameni vorbeau vorba lor se făcea vânt domol și o vorbea tihnit piatra și câmpul apoi drumul un drum nesfârșit care de-o parte și de alta făcea numai bine ducea cu el o vorbă bună s-a oprit un ied să bea dintr-o apă în care era un strop din vorba-ceea și de-atunci toți iezii…
Fiecare popor, fiecare națiune, se identifică între celelalte popoare prin câteva elemente esențiale, acestea fiind limba, portul și obiceiurile. Din nefericire, portul național tinde să fie considerat tot mai mult o extravaganță, uitându-se faptul că strămoșii noștri l-au dus cu ei prin istorie, ca pe o mărturie, odată cu el transmițând urmașilor, prin simbolurile cusute pe haine, credința și…
lângă un copac am întâlnit un înțelept nu avea barbă nu era bătrân era numai înțelept în jurul lui erau flori viețuitoare înțelepte și ele până și copacul umbrea înțelept ce ciudat mi-am spus cât de simplă e înțelepciunea trebuie numai să te poziționezi corect în lumină lângă copacul potrivit 2 septembrie 2016
lumina cădea glorios de-o parte și de alta a râului șarpe întunecat ce ocolea cu sfiiciune marginea satului de pe dealuri viile rostogoleau rouă în apa ce aducea toamnă venea și trecea în liniște neluând seama la oameni și la sat cu primele vorbe s-a rupt vraja timpul gonind speriat odată cu iepurii de câmp 1 septembrie 2016
am întâlnit într-un sat o sărbătoare oamenii aveau lumină în ochi și în inima lor se prinseseră într-un joc în care fiecare era un punct în cerc era nemuritor și-atâta curaj le era în mișcare că fiecare dintre ei ar fi fost un popor râdeau povesteau și jucau mână-n mână într-o atât de curată limbă română 31 august 2016
oamenii făceau grămezi frumos ordonate din cuvintele de peste zi de-o parte erau cele bune de cealaltă cele rele nu le număra nimeni erau cam la fel la amiază se odihneau la umbra lor de-a valma spre seară umbrele se amestecau nimic nu mai alegeai din ele nu mai era o grijă faptul că a doua zi cuvintele creșteau…
pământul respira în ritmul pașilor mei fără chef și la-ntâmplare ca o libelulă cu o singură aripă din senin au căzut toate frunzele un ultim acord dintr-un marș funebru și cerului i s-a făcut dimineață de frică să nu-nvețe și omizile să zboare am grăbit pasul să ajung primul în luminișul unde se numărau aripile pentru următoarea primăvară …
când am ajuns la pădurea ucisă toamna își înfipsese ghearele în sufletele noastre ca într-un iepure speriat eram cu toții vinovați eram cu toții victime și nimic nu mai putea să ne ridice nimic nu mai puteam fi întrebați atunci ne-am agățat în cioturile uscate un insectar uriaș din care indiferența a șters orice urmă de viață 23…
pe marginea unui lac nu era nimeni erau pești care se uitau cu ochi bulbucați de pește la niște oameni mici cu burțile umflate de icre sintetice negre tăciune cum se plimbau plini de importanță cu zâmbete mirosind a cianură pe fundul unui lac aproape secat mai degrabă o mlaștină deasupra căreia nici nuferii nu mai aveau de ce…