Înainte de era internetului, cărțile păreau a fi ceva sacru. Adolescent fiind, îmi imaginam procesul de creare a unei cărți ca pe ceva magic. Înainte…
viorel1ploesteanu@yahoo.com
Înainte de era internetului, cărțile păreau a fi ceva sacru. Adolescent fiind, îmi imaginam procesul de creare a unei cărți ca pe ceva magic. Înainte…
Nu, nu-i deloc o greșeală. Dacă „around the Globe”, așa cum am văzut că au scris pe pagina lor cei care cred că pământul este…
31 august 2019
Limba este mijlocul prin care oamenii unei comunități comunică între ei pentru a se face înțeleși. Prin cuvinte oamenii numesc locurile în care trăiesc, obiectele de care se folosesc, animalele și păsările care le îmbunătățesc traiul, dar și sentimente, fie ele de bucurie, supărare, dragoste sau jale. De aceea limba capătă identitate la fiecare popor, pentru că îl reprezintă și exprimă trăirile acestuia în mod propriu.
Un drept obținut după mii de ani de civilizație este acum desconsiderat de majoritatea concetățenilor noștri.
Abia la 1918 s-a obținut dreptul de vot universal, numai pentru bărbați, însă. În 1938 obțineau drept de vot și femeile, însă numai cele trecute de 30 de ani. Adevăratul vot universal în România, respectiv pentru toți cetățenii care au împlinit 18 ani, indiferent de sex, etnie sau orice altă diferențiere, vine în 1948, printr-o lege dată de comuniști.
Omul simplu a trăit milenii de-a rândul cu obida că el nu are niciun cuvânt de spus în societate, că domnii îi hotărăsc soarta și-l asupresc, el neavând altceva de făcut decât să rabde. Se mai răzvrătea când îi ajungea cuțitul la os, dar asta nu aducea vreun rezultat pozitiv. Ba chiar mai pierdea din puținele drepturi pe care le avea.
Editorial în Itaca nr. 24
Judecăm pasional orice lucru de interes public, ca și cum am fi în miezul problemei și am avea toate datele ei, începând cu trecutul, prezentul și, mai ales, prevăzând viitorul, uitând cu desăvârșire de noi înșine, fără urmă de reținere ori îndoială, fără ezitări sau pași șovăielnici, ci numai cu o sfântă siguranță a certitudinii adevărului pe care îl susținem, pentru că, nu-i așa, viața se bazează exclusiv pe certitudini, iar filosofia a devenit un moft.
Acum toată lumea are păreri, nu știu în ce măsură și argumente, legat de cele mai arzătoare teme de interes public, religia, politica și cultura, ceea ce denotă faptul că poporul se vrea implicat. Și este.
Au fost trei evenimente în Dublin la acest sfârșit de săptămână. Primul dintre ele, consacrat deja, a fost Festivalul Internațional de Film de…
Omul are, prin natura lui, obsesia de a strânge lucruri, de a agonisi, iar unii dintre noi ducem această particularitate la extrem. Este…
Limba română este limba noastră. O banalitate, nu-i așa? Această frază, carevasăzică, este un lucru neînsemnat, pe care ar fi putut să-l emită oricare dintre…
Comunitatea românilor din Irlanda este deja pe harta culturală, mai mult sau mai puțin imaginară, a diasporei românești, și nu de ieri de azi, și…
Grigore Vieru este cel mai elocvent simbol al Unirii care trebuie să se întâmple. Grigore Vieru reprezintă simțirea cea mai adâncă a românismului de pe…